Aventura lui Zeljko Kopic (49 de ani) la cârma echipei poloneze Wieczysta Cracovia s-a încheiat la doar două luni și jumătate de după ce fusese numit în funcție.
Tehnicianul croat a fost dat afară din cauza rezultatelor extrem de slabe, însă nu va pleca gratis, ci cu o sumă importantă în conturi.
Zeljko Kopic a fost pus pe liber de cei de la Wieczysta Cracovia, după eșecul dramatic suferit în deplasare cu Gornik Zabrze, scor 1-2, meci în care a condus cu 1-0 și a primit golul de 1-2 în minutul 90.
Fostul antrenor al lui Dinamo va încasa 250.000 de euro după despărțirea de „lanterna roșie” din Polonia, cu el părăsind formația și secundul Florentin Petre (50 de ani), scrie as.ro.
Croatul preluase echipa în urmă cu aproximativ două luni și jumătate în urmă. Numai că, pe banca lui Wieczysta Cracovia nu a reușit decât o victorie, iar formația a ajuns pe ultimul loc în clasament, cu doar 8 puncte acumulate în primele 14 runde.
„Zeljko Kopic și-a încheiat mandatul în funcția de antrenor principal al primei echipe a clubului Wieczysta Kraków. Ultimul meci în care s-a aflat pe banca tehnică a fost cel împotriva echipei Gornik Zabrze.
Antrenorul croat a condus echipa în 8 partide, șapte în campionat și una în Cupa Poloniei. În această perioadă, Wieczysta a obținut o singură victorie și a înregistrat două rezultate de egalitate.
Odată cu antrenorul Kopic, își încheie activitatea la club și secundul său, Florentin Petre, precum și analistul Cosmin Bujor. Le mulțumim tuturor membrilor staffului pentru munca și implicarea lor și le dorim mult succes în continuare în carieră”, a transmis formația poloneză.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2F89734836616487853533220508347359153817877578n-932x1400.jpg)
Foto: Facebook
KS Wieczysta Krakow
În același timp cu el va părăsi echipa și Florentin Petre, antrenorul secund cu care a colaborat foarte bine pe banca lui Dinamo. La finalul scurtului mandat, Kopic a postat un mesaj pe rețelele sociale.
„Aș dori să-i mulțumesc din suflet proprietarului clubului, domnului Kwiecien, tuturor angajaților și persoanelor din cadrul clubului pentru colaborare, sprijin și ajutorul oferit în activitatea de zi cu zi, pe durata perioadei petrecute la Wieczysta.
Le mulțumesc, de asemenea, jucătorilor pentru determinare, implicare și munca depusă. Vă doresc tuturor mult succes, noroc și rezultate cât mai bune în viitor.
Tuturor suporterilor lui Wieczysta, în special celor care simt o legătură puternică față de această echipă, le doresc ca succesele clubului să vină, în sfârșit”, a transmis Zeljko Kopic pe Instagram.
Articol editat de un jurnalist în care au fost folosite texte traduse cu AI.