Cum i-a spus Ilie Dumitrescu lui Gigi Becali în direct, la TV: „Sună mai frumos, nu sunt ironic”

  • Publicat:

Aflat în studioul unei emisiuni TV de analiză, imediat după duelul FCSB – Universitatea Craiova 1-1, Ilie Dumitrescu a avut un discurs dur la adresa lui Gigi Becali.

Ilie Dumitrescu, după FCSB – Universitatea Craiova 1-1: „Mister, mă refer la Gigi Becali”

Play-off-ul din Superliga a debutat, sâmbătă seară, cu un rezultat de egalitate în duelul FCSB – Universitatea Craiova 1-1, iar la scurt timp după meci, Ilie Dumitrescu a făcut o scurtă analiză a echipei finanțate de Gigi Becali.

Roș-albaștrii porneau ușor favoriți înaintea acestei dispute, însă meciul s-a dovedit a fi unul foarte dificil pentru ei. Jovan Markovic i-a permis lui Universitatea Craiova să preia conducerea în minutul 32, când a primit o pasă bună din partea lui Andrei Ivan și a înscris un gol superb. FCSB a restabilit egalitatea în minutul 66, prin Malcom Edjouma, dar nu a mai putut înscrie și cel de-al doilea gol, care să îi aducă victoria. Astfel, cele două grupări își păstrează pozițiile în clasament, 3 și 4, iar Farul Constanța și CFR Cluj se pot distanța ușor în fruntea play-off-ului.

Un aspect care l-a deranjat pe Ilie Dumitrescu se pare că a fost reprezentat de modul în care au fost făcute schimbările la FCSB. Cordea l-a înlocuit pe Olaru în debutul reprizei secunde, după care Miculescu a intrat în locul lui Coman, Ovidiu Popescu în locul lui Octavian Popescu, iar în prelungiri Radaslavescu în locul lui Compagno. Ferm convins că mutările i-au aparținut lui Gigi Becali, Ilie Dumitrescu i-a spus finanțatorului de la FCSB pentru prima oară „Mister”:

„Mister, mă refer la Gigi Becali, sună mai frumos. Nu e ironic. El mută, astea sunt deciziile lui. El face schimbările. Nu-l validez ca antrenor, eu am fost foarte vehement cu Gigi în zona asta, am fost singurul care l-a înfruntat.

Dar în momentul în care toată lumea de acolo acceptă ca echipa și schimbările să fie făcute de Gigi, n-am cum să spun că Pintilii sau Filip fac schimbările. Aș fi eu penibil și aș cădea în derizoriu să spun că la pauză mută altcineva. La un anumit nivel în lupta asta pentru titlu, se va cunoaște lipsa antrenorului”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Mihai Pintilii primește echipa de start cu o săptămână înainte de meci

În continuare, Ilie Dumitrescu a criticat modul de lucru care se practică la FCSB. Fostul mare internațional spune că Mihai Pintilii primește echipa de start cu o săptămână înainte de meci, după care începe să îi antreneze pe jucători în baza formulei care i-a fost înmânată. Ilie Dumitrescu este de părere că FCSB nu se va putea lupta cu șanse reale la titlu în cazul în care echipa va continua să funcționeze în acest mod:

„O să plătească Gigi la un moment dat pentru că el își asumă tot și nu contează ce se întâmplă. Lucrurile sunt foarte clare. Pintilii pregătește echipa și i se dă echipa cu o săptămână înainte de meci ca să poată să lucreze la antrenament. Unde ați mai văzut chestia asta la un club important?”, a mai declarat Ilie Dumitrescu, potrivit sursei citate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini horror cu Cătălin Scărlătescu. Ce i s-a întâmplat la America Express
Imagini horror cu Cătălin Scărlătescu. Ce i s-a întâmplat la America Express
Nicolae Ciucă, întâlnire cu Maia Sandu la Chișinău. Subiectele abordate de liderii politici
Nicolae Ciucă, întâlnire cu Maia Sandu la Chișinău. Subiectele abordate de liderii politici
O copilă de 13 ani a fost bătută în autobuz, după ce a refuzat să oprească muzica
O copilă de 13 ani a fost bătută în autobuz, după ce a refuzat să oprească muzica
Joao Felix s-a decis! Unde vrea să joace din sezonul următor
Joao Felix s-a decis! Unde vrea să joace din sezonul următor
Tragedie uriaşă în familia Simonei Halep. Mesajul tulburător al sportivei: „Să ai drum lin spre viaţa veşnică!”
Tragedie uriaşă în familia Simonei Halep. Mesajul tulburător al sportivei: „Să ai drum lin spre viaţa veşnică!”
Pământul rămâne FĂRĂ OAMENI? Cum se explică DISPARIȚIILE misterioase?
Pământul rămâne FĂRĂ OAMENI? Cum se explică DISPARIȚIILE misterioase?
E cea mai scumpă garsonieră din România. Incredibil cum arată cei 16 metri pătrați. FOTO
E cea mai scumpă garsonieră din România. Incredibil cum arată cei 16 metri pătrați. FOTO
Dispar aceste PENSII?! Este informația momentului în ROMÂNIA: Am discutat pe tema asta
Dispar aceste PENSII?! Este informația momentului în ROMÂNIA: Am discutat pe tema asta
Vestea care a paralizat România: L-au găsit MORT în casă! 'Dormea singur într-o cameră și...'
Vestea care a paralizat România: L-au găsit MORT în casă! 'Dormea singur într-o cameră și...'
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri!
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri!
Companiile retrag suportul online pentru mai multe jocuri vechi. Unele jocuri au fost retrase de pe piaţă
Companiile retrag suportul online pentru mai multe jocuri vechi. Unele jocuri au fost retrase de pe piaţă
17 semne de rezistență la insulină. Cine e la risc și ce analize trebuie făcute
17 semne de rezistență la insulină. Cine e la risc și ce analize trebuie făcute
Un copil a primit 5 ani de închisoare în Rusia! Iată cu ce a supărat regimul lui Putin
Un copil a primit 5 ani de închisoare în Rusia! Iată cu ce a supărat regimul lui Putin
Indivizii care au lăsat fără baterii zeci de trotinete din Franța sunt români. Cum au fost localizați
Indivizii care au lăsat fără baterii zeci de trotinete din Franța sunt români. Cum au fost localizați
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
TOP 5 SUV-uri accesibile pe care le poți cumpăra în România. Cele mai economice modele
TOP 5 SUV-uri accesibile pe care le poți cumpăra în România. Cele mai economice modele