Clubul paraguayan Sportivo Ameliano a luat măsuri împotriva unei fotografe ale cărei ținute erau mult prea „provocatoare” pentru evenimentele la care lua parte.
Una dintre cele mai focoase fotografe in Paraguay a fost obligată de club să renunțe la ținutele sumare atunci când își face apariția pe stadion la meciuri. Adriana Caballero nu a fost deloc de acord cu decizia conducerii clubului Sportivo Ameliano și a cerut ca măsurile impuse împotriva sa să fie anulate.
Clubul paraguayan Sportivo Ameliano le-a cerut reprezentanților presei să respecte un cod vestimentar „pentru a menține… imaginea instituțională a clubului”.
Ținuta fotografei Caballero a provocat un scandal uriaș, dar aceasta s-a simțit ofensată și a cerut ca echipa paraguayană să renunțe la codul vestimentar mult prea strict. Adriana și-a apărat dreptul de a-și desfășura activitatea în haine care îi sunt confortabile și a făcut plângere din cauza regulilor stricte.
Ea s-a simțit vizată de solicitarea celor de la Sportivo Ameliano, deși interdicția viza și bărbații, nu doar persoanele de sex feminin. Regulamentul clubului interzicea și purtarea colanților care sunt de altă culoare decât negru sau albastru închis.
Femeia a vorbit despre controversa care s-a creat în jurul său. Femeia în vârstă de 29 de ani susține că totul a pornit de la o imagine cu ea într-o ținută mult prea provocatoare care s-a viralizat în Paraguay. Surprinzător, femeia consideră că măsurile impuse de club pot îngreuna activitatea colegelor sale la stadion.
„Îmi doresc întotdeauna să port cele mai confortabile haine posibile pentru munca mea. Mai devreme sau mai târziu, probabil că era inevitabil să se ajungă aici.
Când am citit declarația, am fost șocată, dar mi-am zis, ei bine, s-a întâmplat, mai devreme sau mai târziu urma să se întâmple. Asta ar putea să le dăuneze colegilor mei.”, a precizat Adriana Caballero, notează The Sun.
Oamenii au sărit în apărarea fotografei, iar presiunea făcută asupra clubului a făcut ca oficialii să facă nu mai fie atât de stricți. Au fost numeroase critici pe rețelele sociale după scandalul izbucnit de ținutele Adrianei Caballero, aceasta având peste 200.000 de urmăritori pe Instagram.
Președintele Hector Melgarejo a precizat că regulamentul vestimentar fusese publicat fără aprobarea prealabilă a conducerii clubului. A descris măsura ca fiind „o nebunie” și a afirmat că membrii presei ar trebui să se îmbrace așa cum își doresc.