Cum a ratat portarul Petrolului un transfer de Liga Campionilor: „A explodat o bombă la șase kilometri de oraș! La Ploiești m-am autopropus”. Ce i-a spus Zima înainte să plece la FCSB. INTERVIU

Raul Bălbărău (23 de ani) a fost, timp de un an, al treilea goal-keeper al ploieștenilor. S-a impus ca titular după plecarea lui Zima la FCSB și a revenit în poartă după mai bine de 18 luni.

„Balbi” a fost omul meciului Petrolul – Sepsi și a explicat pentru ProSport cum a reușit să treacă peste cea mai mare gafă a carierei, dar și ce își dorește pe viitor.

Interviu cu Raul Bălbărău, fostul portar de la CSA Steaua care a ajuns titular în Superliga, la Petrolul Ploiești

Raul, zece meciuri în poarta Petrolului, după o lungă perioadă de așteptare. Care e secretul ascensiunii tale?

Răbdare și încredere. Am știut de când am semnat cu Petrolul că îmi va fi imposibil să apăr cât timp este Zima la echipă. Mi-am asumat asta și în toată perioada în care am fost rezervă am încercat să învâț câte ceva. La noi, la portari, e mai greu să joci, deoarece nimeni nu schimbă portarul în minutul 60-70, cum se întâmplă la jucătorii de câmp. Nu bagă nimeni un portar pe teren doar ca să mai joace și el.

Totuși a fost un interval de timp destul de însemnat în care nu ai apărat.

La Petrolul nu am apărat un an la prima echipă. Am mers însă la Liga 3, la echipa secundă. Am prins și un meci în Cupă. Sigur, nu a fost plăcut pentru mine, eram internațional de tineret, dar am știut că va veni și șansa mea. N-am apărat deoarece după ce am plecat de la Steaua a fost un concurs nefericit de împrejurări.

Vezi galeria foto
4 poze

Adică?

Am mers în Ungaria, la Debrecen, unde se construia un proiect pe termen lung, în care ei doreau tineri. Situația s-a schimbat și ca să joc am plecat la Noah, în Armenia, unde era același patron. Acolo am apărat, iar la finalul împrumutului nu am vrut să revin în Ungaria. Am stat o jumătate de an pe bară, pentru că nu am știut ce să aleg. Nu am făcut cele mai bune alegeri, dar într-un final am ales bine. Venind la Petrolul.

Zima l-a încurajat permanent

Cum ai ajuns la Petrolul?

Câteva luni m-am antrenat cu Oțelul, chiar sub conducerea domnului Dorinel Munteanu, care m-a primit acolo fără nicio obligație. La Petrolul m-am autopropus, printr-un prieten intermediar, pentru că nu aveam echipă. Am stat o săptămână în probe și m-au acceptat deoarece le lipsea al treilea portar. Iar după un an a venit soarele și pe strada mea.

Marius Lăcătuș, marele absent la World Cup 1994, reacție fără dubii despre grupa în care poate juca România la turneul final din 2026: „Așa ziceam și atunci”

22:17

În ce orașe și pe ce date joacă România la CM 2026: cele trei stadioane din două țări care vor găzdui meciurile cu SUA, Australia și Paraguay dacă tricolorii trec de barajul pentru Mondial

22:16

A fost greu să fii rezervă atât de mult timp?

Teoretic, da, nimeni nu vrea să fie pe bancă. Practic, am venit cu șansa a treia și mi-am așteptat rândul. Unul dintre cei care m-a ajutat enorm a fost chiar Lukas Zima. El m-a încurajat mereu să trag tare la antrenamente și să fiu încrezător în mine. Când a plecat mi-a spus: „De acum e timpul tău, tu trebuie să aperi!”. Am avut o relație excelentă cu el. La fel am cu Mihai Eșanu. De fapt, la portari, e un spirit aparte. Portarii se susțin între ei, nu se urăsc, deoarece ei știu cel mai bine că o singură eroare îi poate costa totul. Și pe ei și echipa.

O eroare ca cea pe care ai făcut-o tu la Sibiu, cu Hermannstadt?

Da, am comis-o grav acolo. E cea mai mare gafă din cariera mea. Nu mi s-a întâmplat niciodată să scap mingea din mâini și să iasă gol. Am fost foarte afectat și am avut impresia că am ruinat munca întregii echipe. Nu doar la meciul acela, ci lupta pentru a prinde play-offul. Noroc cu Ricardinho că m-a scos. Am depășit însă momentul, întrucât unul dintre punctele mele forte e că am un mental puternic.

Dacă pierdeam la Sibiu meritam să fiu scos din echipă

Te așteptai să fii scos din echipă pentru acea gafă?

Dacă am fi pierdut, da, meritam să fiu scos. Cum însă am egalat, m-am gândit că îmi voi putea repara greșeala ulterior. Nu mi-a reproșat însă nimeni nimic, nici antrenorul nici colegii. Sigur, am avut o discuție cu Cătălin Grigore, antrenorul de portari. El a fost și este un mare sprijin pentru mine.

Cum stau cu adevărat lucrurile la Petrolul în acest sezon?

Numai cine a călcat în vestiar poate simți cu adevărat spiritul acestei echipei. Eu sunt un jucător tânăr, am multe de învățat, dar avem în echipă fotbaliști cu nume, de 30-35 de ani, care au jucat la națională și în străinătate. Și care se simt extrordinar. Petrolul oferă un spirit aparte. E echipa în care te simți într-o continuă tensiune. Și știi că oamenii te pot aplauda, în aceeași măsură în care te vor înjura, dar niciodată nu te vor părăsi. Sunt mulți fotbaliști care aici au dat un randament bun și după ce au plecat nu s-au mai regăsit.

Afectează problemele financiare evoluția voastră?

Nu, exclus. Nimeni nu intră pe teren cu gândul la bani. Și banii oricum i-am primit mereu. Cu o întârziere mai mică, cu una mai mare, dar s-au dat. Mă rog, nu e problema mea să vorbesc despre bani, nu sunt cel mai în măsură, dar din punctul meu de vedere nu am un stres din cauza întârzierilor salariale. Mai ales că știu că cei care se ocupă de club fac tot ce pot ca să schimbe situația.

Ați fost afectați de ratarea play-offului?

Da, ne-am fi dorit ca în anul Centenarului să punctăm cu asta. Nu ne-am dat cu capul de pereți că nu am prins primele șase, dar s-a simțit o dezamăgire. Chiar dacă nespusă public, ea a existat acolo. Destul de aspră.

„5.000 de petroliști fac cât 30.000 de fani ai altor echipe”

Care crezi că e punctul forte al Petrolului?

Unitatea și conexiunea dintre noi și dintre noi și fani. Eu, spre exemplu, stau în cameră cu Paul Papp. Îmi place să-mi povestească din cariera lui, a jucat în Italia, în Turcia, îl întreb cum era când a jucat cu Napoli sau pe San Siro, cu Galata ori Fener. Sunt lucruri din experiența lui care pe mine mă motivează. La fel Gicu Grozav, are mai multe meciuri la națională decât am eu la Petrolul. Apoi, e relația cu fanii. Nu mai vin cât să umple stadionul, dar 5-6.000 de petroliști fac cât 30.000 de suporteri ai altor echipe. Eu am fost și adversar pe Ilie Oană, în Liga 2, cu Steaua, am pierdut 2-0. Mi-am dat seama de atunci că cine vine aici are viață grea.

Relația cu Mehmet Topal cum este?

E un antrenor energic, care știe să motiveze. Și când nu apăram îmi spunea că e foarte mulțumit de mine. Că s-ar baza pe mine oricând. Este un fost mare-mare fotbalist, trecut prin toate, are un palmares uluitor. Jucam FIFA și îl luam în echipă. Când a revenit la echipă mi-a zis scurt: „Ai tricoul de titular, ține cu dinții de el. Fă-l să fie doar pe măsura ta!”

Mutu?

Un vis din copilărie. Eu sunt generația care a crescut cu Mutu, Chivu, Rădoi, Lobonț, Contra etc. Îi port un respect deosebit. Pentru ce a fost ca jucător și pentru că m-a debutat în prima ligă, fiind antrenor.

Idolul lui este belgianul Courtois

Cine este idolul tău?

Courtois. Mi se pare că face totul extrem de corect și nu întâmplător a ajuns unde a ajuns. Fundamental la un portar, cred eu, e să dea încredere echipei. De aici pleacă totul. Dacă el oferă asta, echipa poate construi și poate aduce victoria. Un portar nu-ți câștigă meciul, dar poate oferi suportul necesar echipei pentru a face asta. Din păcate, în sens opus, un portar îți poate pierde meciul. Asta e soarta noastră, de aceea e bine să fii mental foarte puternic. Pentru că, la un moment dat, o vei comite. Important e cum te scoți după aceea.

Există o șansă pe care să o fi ratat și de care îți pare rău?

O șansă relativ mare am ratat, dar nu-mi pare rău. Eu sunt un tip credincios și recunoscător lui Dumnezeu pentru ceea ce am. Nu sunt omul regretelor. La 20 de ani am avut o ofertă foarte bună de la Sheriff Tiraspol. Echipa tocmai terminase acel sezon de Liga Campionilor în care bătuse Real Madrid și Inter Milano. M-am înțeles cu ei, dar când să semnez, a apărut la știri că o bombă a explodat la șase kilometri de Tiraspol. Am decis, împreună cu familia, că e mai bine să stau în România. A fost o șansă, dar nu e un regret.

Erai totuși mai aproape de casă?

Da, eu fiind din Galați, eram aproape. Plus că mama mea e moldoveancă, de lângă Chișinău. Am rude acolo, aș fi făcut naveta cum fac acum de la București la Ploiești. Dar dacă Dumnezeu nu a vrut asta pentru mine, de ce să am regrete?

Nu e tentat de naționala Moldovei

Deci ești pe jumătate moldovean. Te-ar tenta naționala de peste Prut?

După mamă da, sunt moldovean. Am multe rude acolo, 12 nași de botez, cum e tradiția în Moldova, unchi, veri, merg des în vacanță. Mă simt, însă, român, sunt născut aici, nu am cetățenie moldovenească, am jucat la U21 pentru România, nu mi-am pus niciodată problema să joc pentru Moldova. Ce-i drept, nici nu mi-a propus nimeni asta, așa că n-am de ce să am dileme.

Cum te-ai caracteriza ca portar, la 23 de ani?

Aproape 24, pentru că pe 7 aprilie e ziua mea. Sunt un tânăr care dă totul pentru fotbal. Îmi place la nebunie. Vreau să mi se tragă la poartă, nu refuz niciun șut, îmi doresc să-mi rupă toți gura, cum se spune în limbaj fotbalistic, ca să pot să învăț. Mă uit la evoluțiile altor portari, îi analizez, caut să iau orice de la ei. Cred că sunt un tip corect cu mine și cu cei din jur, vreau să fiu mai rău și mai egoist, în sensul bun. Ca portar trebuie să crezi că ești cel mai bun, chiar dacă poate nu ești. Și îmi doresc ca într-o zi Petrolul să ia bani frumoși pe mine.

Într-o zi când?

Până în 2027, când mi se termină contractul. Chiar mi-aș dori să ajung un portar bun, iar clubul să ia bani de pe urma transferului meu. Măcar un milion de euro. Așa aș putea și eu să răsplătesc încrederea și investiția în mine. Nu sunt un prefăcut să spun că visez să-mi închei cariera la Petrolul, evident că țintesc mai sus.

De școală te mai ții? Erai la două facultăți.

Pe una am terminat-o, fac masterul acum. La cea de-a doua am înghețat anul. Normal că mă țin, înainte de a fi fotbaliști e important să fim oameni. Iar ca să fii om, ai nevoie de educație.