Costel Gâlcă le face o mare promisiune fanilor Rapidului: „De asta am venit aici”

Costel Gâlcă le face o mare promisiune fanilor Rapidului: „De asta am venit aici”
captură youtube FC Rapid 1923
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costel Gâlcă a semnat un contract valabil până în vara lui 2027 cu Rapid, iar ca obiectiv are calificarea în cupele europene.

Staff-ul său este format din Dumitru Uzunea și Ciprian Niță (antrenori secunzi), Dumitru Hotoboc (antrenor cu portarii), Marius Francisc (analist video), Ciprian Prună și Roberto Berruero (preparatori fizic).

Ce le promite Costel Gâlcă fanilor Rapidului

Gâlcă, 53 de ani, a mai antrenat: România U17, FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Vejla, Al-Hazem, Radomiak și Universitatea Craiova.

Rapid nu mai avea antrenor după plecarea lui Marius Șumudică, tehnician care a ratat calificarea în cupele europene, obiectivul dorit de conducere. Giuleștenii au încheiat sezonul pe locul cinci

„Promit că am venit aici să duc Rapidul cât mai sus posibil. Cu siguranță că echipa va arăta un joc ofensiv foarte bun. O intensitate în joc și îmi doresc ca ei să fie mândri de ceea ce vor vedea în acest an”, a declarat Costel Gâlcă, la Rapid TV.

„În familie am și rapidiști”

„Am venit cu mare drag și cu mare bucurie în suflet, pentru că în familie am și rapidiști. Socrul meu îmi povestea tot timpul de Rapid, știa tot, îmi spunea că și-ar dori ca într-o zi să ajung la Rapid. Totul a decurs foarte repede, sunt foarte bucuros. Un club cu o forță enormă, un club foarte bine organizat, o atmosferă impresionantă la meciuri, am și spus tot timpul că Rapid are niște suporteri extraordinari, care te fac să te simți ca la spectacol, care sunt exigenți și vor victorii, cupe și să se bată acolo sus tot timpul. Atuul principal este clubul în sine, tot ce înseamnă Rapid, suporteri, echipă. Obiectivul este să terminăm pe locurile europene, este important pentru club să atingă acest obiectiv, dar trebuie să fim ambițioși, să dăm maximum la fiecare meci, să ne facem suporterii fericiți și să tindem la mai mult”, a completat Gâlcă.

Au fost negocieri normale ca și cu ceilalți antrenori, în limita bunului simț. Sper să avem liniște și să avem un sezon cu adevarăt bun – Victor Angelescu, acționar Rapid

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
Înmormântarea lui Ciprian Pian a fost AMÂNATĂ din nou! Când se va desfășura
Înmormântarea lui Ciprian Pian a fost AMÂNATĂ din nou! Când se va desfășura
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Cel mai norocos suporter al României U21: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Cel mai norocos suporter al României U21: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Florin Niţă, revenire BOMBĂ în Superliga! Portarul român negociază cu o echipă cu pretenţii
Florin Niţă, revenire BOMBĂ în Superliga! Portarul român negociază cu o echipă cu pretenţii
Un jucător de la Rapid a comis-o! ”Rebelul” din Giuleşti a pierdut un Bentley, pentru că nu şi-a mai pltătit ratele la leasing
Un jucător de la Rapid a comis-o! ”Rebelul” din Giuleşti a pierdut un Bentley, pentru că nu şi-a mai pltătit…
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului ei
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului…
PRIMA reacție a vedetei care i-a fost amantă lui Ciprian Pian. A tăcut până acum, dar nu a mai rezistat: Singurele declarații sunt cele de iubire'' 💔
PRIMA reacție a vedetei care i-a fost amantă lui Ciprian Pian. A tăcut până acum, dar nu a mai rezistat:…
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
Incendiu masiv în Dubai. Un zgârie-nori de 67 de etaje a fost înghiţit de flăcări. 4.000 de persoane, evacuate
Incendiu masiv în Dubai. Un zgârie-nori de 67 de etaje a fost înghiţit de flăcări. 4.000 de persoane, evacuate
GAURA NEAGRĂ din galaxia M87 are o viteză de rotație colosală
GAURA NEAGRĂ din galaxia M87 are o viteză de rotație colosală
Dobitoci am găsit peste tot! Românii care l-au scos din minţi pe Ion Ţiriac
Dobitoci am găsit peste tot! Românii care l-au scos din minţi pe Ion Ţiriac
Cosmin Dorobanțu, dat afară după moartea lui Ciprian Pian? E fără precedent ce s-a întâmplat
Cosmin Dorobanțu, dat afară după moartea lui Ciprian Pian? E fără precedent ce s-a întâmplat
Băsescu, operat de urgență. Intervenție pe INIMĂ! În ce stare e fostul președinte
Băsescu, operat de urgență. Intervenție pe INIMĂ! În ce stare e fostul președinte
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
×