Dan Șucu încearcă să îl convingă pe Costel Gâlcă să semneze un contract cu Rapid București și este gata să îi ofere tehnicianului un bonus în valoare de 400.000 de euro.
Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că negocierile dintre cele două părți sunt destul de avansate. Astfel, în acest moment s-a ajuns la capitolul financiar.
Rapid București nu a avut parte de un sezon la nivelul așteptărilor. Giuleștenii au ratat toate obiectivele setate pentru stagiunea care tocmai s-a încheiat. Astfel, antrenorul Marius Șumudică a plecat de pe banca tehnică a echipei patronate de Dan Șucu. În acest moment, acționarul majoritar din Giulești caută un nou antrenor, care să o facă pe Rapid București să lupte de la egal la egal cu cele mai importante echipe din Superliga României.
În capul listei se află Costel Gâlcă, fostul tehnician al celor de la Universitatea Craiova. Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că negocierile dintre cele două părți sunt destul de avansate. Astfel, în acest moment s-a ajuns la capitolul financiar. Conform informațiilor oferite de jurnaliștii de la fanatik.ro, se pare că Costel Gâlcă dorește ca în contractul cu Rapid București să aibă o clauză de reziliere de 500.000 de euro, în timp ce Dan Șucu este dispus să seteze doar o clauză de 200.000 de euro.
Totodată, al doilea aspect discutat de cele două părți are ca obiect bonusurile de titlu, de Cupa României, pentru calificarea în grupele UEFA Champions League, UEFA Europa League sau UEFA Conference League pe care antrenorul le va încasa în Giulești.
Conform sursei menționate anterior, giuleștenii își doresc ca Costel Gâlcă să renunțe la pretențiile pe care le are când vine vorba despre clauza de reziliere. Totodată, aceștia își doresc ca tehnicianul să fie premiat pentru performanțe, iar Dan Șucu i-a propus tehnicianului un bonus de titlu în valoare de 400.000 de euro, legat și cu o calificare în grupele uneia dintre cele trei competiții europene.
Rapid București a început sezonul competițional cu Neil Lennon pe bancă, dar tehnicianul nu a rezistat prea mult timp în Giulești. Astfel, după doar câteva etape, la cârma echipei a fost instalat Marius Șumudică. Apreciat de suporteri și de conducerea clubului, tehnicianul nu a reușit să obțină performanțe notabile pe banca Rapidului, ratând toate obiectivele setate pentru ultimul sezon. Astfel, Marius Șumudică s-a despărțit de gruparea din Giulești.
Rapid București a încheiat sezonul pe poziția a cincea a clasamentului, cu doar 33 de puncte acumulate. În play-off-ul Superligii României, formația patronată de Dan Șucu a înregistrat doar două victorii, patru rezultate de egalitate și patru înfrângeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER