Răzvan Lucescu, cunoscutul antrenor român azi în vârstă de 57 de ani, a fost un portar a cărei perioadă de glorie a fost la Sportul Studențesc la finalul anilor 90.
În două perioada succesive a fost însă fotbalist în Regie, iar în ultima dintre ele fiul cunoscutului Mircea Lucescu a fost antrenat chiar de Ion Manu, fostul goalkeeper al giuleștenilor și cel care se afla în staff-ul tânărului tehnician, pe atunci, Ioan Andone.
Ion Manu, azi pensionar la 67 de ani, crede că ambiția lui Răzvan Lucescu, alături de munca depusă de acesta, l-a propulsat ca fiiind un portar bun pentru Divizia A din acea perioadă.
Legenda Rapidului, poreclit „Mănușă” de suporteri, admite că erau presiuni ca Răzvan Lucescu să fie integralist chiar în dauna sa. Fără să dea nume, cu nuanțe de discreție combinate cu umor fin.
ProSport: Știți ce n-am înțeles și poate mă dumiriți? Ați lucrat foarte mult timp în staff-ul tehnic cu Ioan Andone, dumneavoastră rapidist, el dinamovist. De unde e apropierea asta?
Ion Manu: Păi când l-am avut… Nu știu, l-am avut pe Andone, l-am avut antrenor, dar era mai mic cu un an ca mine.
L-am avut antrenor la Sportul Studențesc. Acolo ne-am împrietenit, sigur că da.
Și da, prima dată am plecat cu el, de fapt am început, că a trebuit să încep și munca de antrenor, că trebuia să-l fac pe Răzvan Lucescu portar. Asta e. Pentru mine nu prea a fost de râs, dar asta e, așa a fost viața.

Păi și l-ați făcut portar?
L-am făcut, cred. Dar a fost greu la început. Cred că l-am făcut. Nu știu ce părere are el acum.
Cred că a fost un portar bun pentru campionatul intern.
Da, și el cu așa pregătire… Ando mi-a zis, hai lângă mine și hai să rămâi cu mine, în staff, și nu știu ce. Asta a fost istoria.
Și pe cine aveați portari atunci, în afară de Răzvan?
Pe mine. Păi da. Eu eram titularul și Răzvan Lucescu rezerva, după aia s-a schimbat treaba. În ultimii doi ani, din cariera mea, n-am jucat niciun meci oficial, decât ultimul meci și ăla a fost meciul de baraj.
Contra Corvinului Hunedoara la Sfântu Gheorghe, unde a rămas Sportul Studențesc în Divizia A și Corvinul a rămas în Divizia B.
Ideea e că Răzvan Lucescu a povestit că a avut o ambiție foarte mare să se facă portar. Era ambițios?
Da, da. Nu, aici nu pot să spun nimic. Era ambițios, era muncitor, era înnebunit după fotbal.
Dar nu prea le avea cu portăria la început.
Mai puneam eu frână câteodată, că el dorea într-una să se antreneze. Non-stop. „Băi, stai, că nu-i chiar așa. Trebuie să te mai odihnești un pic, nu?” Păi da, da.
Făcea antrenamente suplimentar?
Băi, și suplimentar, și acasă și… „Băi, potolește-te, că nu o să ajungi departe dacă te dai peste cap total”. Da, și după aia când am zis…

Dar v-a ascultat, nu?
Da, da, da. Și după aia când am zis… am jucat meciul de baraj că n-am înțeles chestia asta, că toată lumea l-a vrut, de fapt, știu eu cine l-a vrut integralist (râde).
S-a dat ordin să fie integralist doi ani la rând, dă-o-n Doamne, iartă-mă, doi ani la rând fără să iei cartonaș, fără să te accidentezi, fără nimic, a fost o chestie!
Și tocmai ultimul meci. Aveam ultimul, mi-aduc aminte, aveam ultimul meci la Constanța, deci intrasem la baraj, puteam să intrăm la baraj, câștigasem locul și le-am zis oamenilor, el avea trei cartonașe – „Răzvan, trei cartonașe galbene”.
Și le-am zis, era Gino Iorgulescu cu Paul Cazan. Și eram la un moment dat și antrenor principal și secund, și cu portarii, și portar de rezervă.
Și le-am zis: „Băi, oameni buni, apăr eu meciul ăsta, că n-am apărat de doi ani nici un meci oficial, apăr eu meciul ăsta și Răzvan apără barajul.
Nu, nu, nu, că am promis – integralism, integralism. Prima fază la Răzvan, doar cartonaș galben, am „înghețat”. V-ați dat seama, după doi ani de zile nejucând un meci oficial, parcă eram debutant. Dar m-am pregătit zece zile și a ieșit bine.