EXCLUSIV Povestea portarului care apăra fără mănuși în anii ‘80 contra elegantului Țete Moraru de la Dinamo! „El avea geamantanul plin, dar nu îmi dădea una”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Ion Manu (67 de ani) a fost cel mai bun portar în 1983 în Divizia A, fără să aibă mănuși. Rapid, echipa muncitorească, n-avea nici bani și nici măcar relații la FRF.

Portarul giuleștean venea după 6 sezoane în liga secundă și făcea presiuni. Ba la Rică Răducanu să-l ajute, ba la Țețe Moraru de la Dinamo. În cele din urmă a reușit, abia după 20 meciuri pe prima scenă în care scuipa în palme la fiecare corner al echipei adverse.

Ion Manu, amintiri de acum patru decenii la Rapid: „Apăram fără mănuși”

Acest episod din perioada de vârf a fotbalului românesc, anii 80, e cunoscut prea puțin de iubitorii sportului-rege pentru care Craiova, Steaua sau Dinamo erau atunci „preferatele”.

Vezi galeria foto
4 poze

Nu echipele mici, chiar dacă Rapid atunci era o grupare cu mulți suporteri. Dar era lipsită de performanțe.

Ion Manu a acceptat un dialog cu ProSport din care am extras această poveste interesantă.

Prosport: Cum a început nebunia la Rapid, la seniori?

Ion Manu: Când nea Bazil Marian era antrenorul meu la tineret, Ioniță era titular în 1977, când am debutat și eu pentru că Ionita se accidentase la imăr și rezervă era Nicu Cruce.

Armata mexicană a doborât o dronă lânga cantonamentul Coreei de Sud chiar înaintea meciului direct de la Cupa Mondială 2026

15:07

O legendă a baschetului românesc, onorată la Sibiu! 15.000 de oameni au venit la festival

15:04

Și am avut la Târgu Mureș meci și m-am luat de la tineret. Am jucat, că puteam să evoluez și la tineret, să fiu rezervă și la echipa mare sau chiar să joc.

Și am jucat acolo la Târgu Mureș pe o ploaie torențială.

Adică ați jucat și meciul de tineret și cel de seniori?

Da, da, da. Meciul de tineret nu l-am terminat că m-a scos pe targă.

De ce?

S-a „înfipt” un adversar cu crampoanele între coastele mele și mi-a făcut două goluri lângă inimă. Am zis că acolo rămân. S-a speriat nea Bazil dar tot m-a bagăt.

Eu visasem noaptea, mă rugam la Dumnezeu, poate debutez și eu și m-aude tata la difuzor la țară. Da, păi atunci așa s-ascultau meciurile, ce naiba, fotbal.

„Nea Nelu Motroc? Profesor, un om extraordinar”

Și ați debutat.

Și atunci m-a băgat repriza a doua. Nea Nelu Motroc. Ce să vă spun, cu niște dureri…

Nea Nelu era profesor de atunci, era totuși alt antrenor.

Era ditamai profesorul la Institutul de Educație Fizică și Sport.

Extraordinar, extraordinar. Păi cât am stat până în 1988, l-am avut de vreo 3-4 ori antrenor.

Și ați avut o relație bună, nu?

Sigur că da. Plus de asta eram și vecin aici în cartier.

„De unde să am? Și îl rugam pe Rică Răducanu să vorbească la federație”

Și ați fost titular în meciul ăla?

Da. După aia și-a revenit Ionița și atunci s-a și retrogradat în Divizia B. Și șase ani am omorât coclaurile Diviziei B fără nicio șansă să promovăm.

Și când ați promovat, mai țineți minte?

În 1983. În 83 am promovat și în campionatul 83-84 am ieșit și cel mai bun portar din țară. Apăram fără mânuși. Asta e.

Nu aveați?

Nu aveam. De unde să am? Și îl rugam pe Rică Răducanu să vorbească la federație. Păi el era antrenor la federație. Am vorbit și eu cu Țețe Moraru că el avea. La Dinamo avea geamantanul plin de mânuși.

Bă, dar dă-mi și mie o pereche de mânuși. Ți le cumpăr. El decis: Nu dau, bă, la nimeni. Bine, se știe că Țețe Moraru era de o eleganță extraordinară. Avea multe dar nu avea de dat.

Ion Manu: „Dar ăia mai săraci, cine avea? De unde, Doamne, iartă-mă?”

Și ați apărat tot campionatul fără?

Returul și un pic în retur. Fără mânuși.

Și cum ați făcut rost după aia?

Păi tot așa, mi-a adus Rică de la federație. Le-a adus la echipa națională mânuși noi și mi-a adus și mie o pereche. Dar ce greu să mă obișnuiesc cu ele.

Dar în timpul meciului erau portari cu mânuși, nu erați fără mânuși? Sau erau și alții fără mânuși?

Erau și alții fără mănuși. Nu, dar Dinamo, Steaua și ăștia șmecheri aveau. Dar ăia mai săraci, cine avea? De unde, Doamne, iartă-mă?

Și după perioada aia, ați avut după aia, nu?

După aia, da.

E un soi de inferioritate când ești fără mânuși, așa?

Nu aveam nicio treabă. Și plus la asta, eu aveam mai mare siguranță fără mânuși decât cu mânuși.

Deja vă obișnuiți de asta?

Păi da, greu mi-a fost să mă obișnuiesc cu mânușile. Vai de mine! Noi eram cu saliva pe vârful degetelor, pe buric, să simt „coțofana” cum trebuie.

Erau un tic deja, nu?

Și un tic.

Dar acum văd că nu mai există.

Alte vremuri. Baza era priza la minge. Văd că acum se respinge mai întâi.

Sus de la stânga: Cârlan, Agiu, Manea, Grigore, Mincu, Teodorescu. Mijloc: Culae Lupescu, Cioacă, Marinescu, Manu, Toader, Rada, Cârstea, Teo Codreanu. Jos: Țîră, Goanță, Ștefan Popa, Croitoru, Bacoș, Sică Damaschin

„M-a trimis la armată nea Nelu Motroc atunci, vai de mine”

Care e golul de care vă e rușine și astăzi? Sau aveți mai multe? Că toți portari au unul.

Nu, nu, nu. În Divizia B am luat la Plopeni un gol foarte urât. A vrut adversarul să centreze până la 40 de metri lateral. A vrut să dea diagonală, să schimbe direcția. A lovit-o de s-a dus în ceruri mingea. Și culmea, pe poartă, pe poartă mi-a venit.

Da, mă dădeam șmecher, că am zis minge ușoară. Că așa se întâmplă tot timpul la portari.

Am făcut un pas în plus și am intrat sub minge. Mingea m-a găsit în spate și a sărit sub bară. M-a trimis la armată nea Nelu Motroc atunci, vai de mine.

S-a supărat, nu?

Vai de mine, eram militar în termen. Du-te. Pedeapsă. Pedeapsă, două săptămâni.

Și chiar s-a ținut de cuvânt, nu?

M-a trimis, da, m-a trimis la armată. Și după două săptămâni am venit înapoi și ce zici? După două săptămâni. Era „groasă” și tot el, hai înapoi.

• ÎNTREG INTERVIUL CU ION MANU SE POATE VEDEA AICI