Lawrence Dallaglio (54 de ani), campion mondial la rugby, își vinde medalia obținută în 2003. În spatele deciziei sale se află situația complicată în care se află, un faliment declarat, precum și un divorț. Suma pe care speră să o scoată pe ea este însă infimă față de cheltuielile lui, considerate de instanță ca fiind „excesive”.
Potrivit presei britanice, pe lângă medalia de campion mondial, la licitație va fi scoasă și cea de argint, de la „Mondialele” din 2007.
Campionul mondial de rugby din 2003, Lawrence Dallaglio, se confruntă cu probleme financiare ample, din cauza cărora a intrat în faliment, dar și cu un divorț costisitor. Motiv pentru care s-a văzut pus în situația de a-și scoate la licitație atât medalia de aur de la „Mondialul” co-găzduit de Australia și Noua Zeelendă, cât și pe cea de vicecampion, de la ediția din 2007, din Franța.
Medalia de aur are o valoare estimată între 50.000 și 80.000 de lire sterline (58.320 și 93.320 de euro), în timp ce medalia de argint este evaluată la 10.000 de lire sterline (11.600 euro).
În cadrul aceleiași licitații mai urmează să fie scoase la vânzare medalia de câștigător al Turneului celor Șase Națiuni din 2003, evaluată la 5.000 de lire sterline (aproxmativ 5.900 de euro), precum și premiile individiale pentru două Cupe Europene și trei titluri de campion, care au o valoare estimată de 8.000 de lire sterline fiecare (aproximativ 9.300 euro).
De asemenea, două tricouri, unul al „British and Irish Lions”, evaluat la 5.500 de lire sterline (6.400 de euro), al doilea, al naționalei Angliei, care i-ar putea aduce 8.000 de lire sterline (aproximativ 9.300 de euro).
Astfel, întreaga colecție a lui Dallaglio, care include și premiile sale de „Jucătorul anului”, i-ar putea aduce până la 180.000 de lire sterline (în jur de 210.000 euro).
Lawrence Dallaglio și Alice s-au căsătorit în 2005, după o relație de lungă durată, însă anul trecut au decis că este momentul să pună capăt mariajului, din care au rezultat trei copii.
„Sunt împreună de foarte mult timp și au trecut prin numeroase încercări.
Este trist, deoarece probabil au decis că acum este mai bine să-și urmeze drumurile separate”, a declarat o sursă apropiată cuplului, citată de The Sun.
De altfel, pe parcursul lungii lor relații, fiecare dintre cei doi a lansat acuzații legate de infidelitate.
Anul trecut, după ce a divorțat, fostul căpitan al naționalei Angliei a vândut casa familiei pentru 2,4 milioane de lire sterline (aproape 2,8 milioane de euro). După această vânzare, Dallaglio a fost declarat falit și i s-a ordonat să predea partea sa din suma obținută, pentru a achita un împrumut, care era depășit cu aproape 370.000 de lire sterline (432.000 de euro).