CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2 analizat de prima antrenoare cu licența PRO din România: „Oaspeții au așteptat în zona doi de teren, au ieșit cu minge lungă spre zonele laterale și au profitat de insistența gazdelor pe Otele plus erorile lor spre zona trei”. EXCLUSIV

Fiecare rundă din Superliga îți aduce exclusiv în ProSport rubrica Secretele din Meciul Etapei, provocarea pe care jurnalistul Gabriel Berceanu și antrenorul invitat al fiecărei săptămâni o lansează suporterilor din 2024! Tuturor celor care trăiesc fotbalul pasionați de elementele tactice, dornici să înțeleagă adevărații eroi din teren, mutările tehnicienilor și explicația fazelor decisive. Astăzi, analizăm din perspective inedite CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2!

Secretele din Meciul Etapei înseamnă o radiografie realizată în exclusivitate de un tehnician român pe marginea duelului din Superliga. Pentru că avem un invitat cu totul și cu totul special de această dată, pe Irina Giurgiu, prima antrenoare cu licența PRO din România, care a răspuns cu entuziasm și implicare maximă provocării noastre, dedicăm întregul format de azi analizei ample realizată ea.

CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2. „S-a repetat cumva istoria”

Irina Giurgiu, 32 de ani, a lucrat un deceniu în Federația Română de Fotbal, fiind coordonator pentru dezvoltarea fotbalului feminin, antrenor al naționalelor feminine U15, U16, și 17 și antrenor secund al primei reprezentative de senioare. Prima femeie deținătoare de licența UEFA Pro a activat anterior ca jucătoare de fotbal și antrenoare la Independența Baia Mare, iar ulterior a creat propriul club, unde antrenează și azi, Dream Team București.

Iată cum arată radiografia Irinei pentru CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2:

Victorie mare pentru Universitatea Craiova pe terenul celor de la CFR Cluj! Asta deși ardelenii s-au consacrat ca o echipă care pierde greu pe teren propriu, cu o singură înfrângere acasă în sezonul regular. Ne așteptam însă și ca oltenii să confirme statisticile recente, un singur eșec în precedentele 7 deplasări. Lupta pentru podium în Superliga a lăsat așadar loc pentru o luptă captivantă și echilibrată, nici nu avea cum să fie altfel după 1-1 și victoria oltenilor pe final de meci, prin golul lui Koljic, din sezonul regular. Și acum istoria s-a repetat: CFR cu ocaziile, Craiova cu golurile și rezultatul!

„De apreciat cum a urmărit faza Baiaram! Mă așteptam la gol din corner pentru CFR Cluj”

Să intrăm în acum în analiza realizată pas cu pas de Irina Giurgiu:

Ambele echipe au început folosind sistemul 4-3-3, iar Craiova a trecut în sistem 5-4-1 din minutul 75, prin înlocuirea lui Andrei Ivan cu fundașul central Zajkov. La fazele fixe cele două echipe au alternat apărarea în zonă cu apărarea mixtă. CFR Cluj a început meciul foarte bine, în special primele 30 de minute în care și-a creat ocazii și a reușit să ajungă des în zona de finalizare, în vreme ce greșelile individuale au marcat startul de partidă al oltenilor. Cu toate acestea, echipa lui Adi Mutu nu a profitat. Mă așteptam, în acest context, ca gazdele să deschidă scorul, pentru că au avut 12 cornere și sunt foarte buni în gestionare acestor faze fixe!

Cum au intrat oltenii în joc și care a fost cheia prin care au surprins CFR-ul?

Abia din minutul 38 cred că Universitatea a intrat în joc, după golul lui Baiaram după șutul lui Bancu și respingerea greșită a portarului Sava. De apreciat cum a urmărit faza Baiaram și inspirația pe care a avut-o pentru a profita eficient! A fost momentul care declanșat jocul oaspeților, transformând echipa într-una activa, cu deschidere spre crearea ocaziilor. Craiova a ieșit din apărare cu minge lungă spre zonele laterale, cu portarul Popescu și stoperii căutându-i permanent pe Mitriță și Baiaram. Pe fondul pressingului agresiv al CFR-ului, a fost soluția utilă. Pe final de repriză, echipa lui Petev a bifat o ocazie foarte mare cu plecare pe contraatac și finalizare de la 16 metri.

„Construcție de la portar, posesie, pressing agresiv dar insistență pe Otele și erori din zona 2 spre 3”

Dincolo de posesie și de presiune, echipa lui Adi Mutu nu a reușit să transpună eficient dominarea pe tabelă iar Irina Giurgiu evidențiază unde s-a produs ruptura:

În ciuda faptului că a fost echipa care a construit de la portar și a dominat la nivel de posesie (64% versus 36%), cu trecere rapidă din zona 1 spre zona 2, CFR a greșit foarte multe pase în trecerea din zona 2 spre zona 3. Au încercat constant să joace pe Otele, cumva firesc având în vedere randamentul lui din acest sezon, doar că în acest meci Otele n-a mai putut să facă diferența, n-a mai găsit ideile pentru a surprinde defensiva adversă. În plus, probleme pentru clujeni în zonele laterale și la tranziția negativă. Schimbările efectuate au propus jucători care au intrat în nivelul echipei.

Și iată care este pentru Irina Giurgiu și o perspectivă interesantă privind abordarea Craiovei în defensivă:

Abordarea Craiovei a fost interesantă, în defensivă a așteptat în zona 2 de teren și jucătorii ei acolo deveneau activi, lăsând CFR să paseze în zona 1 a lor de teren. O organizare bună, în general, a Universității, echipă surprinsă doar pe tranziția negativă și pe schimbarea direcției de joc. O atitudine diferită pentru oaspeți în joc după pauză, noi ocazii și golul marcat de Mitriță, apoi la doar două minute distanță Popescu anulează șansa revenirii în joc pentru gazde prin intervenția la șutul lui Muhar

Jucătorii remarcați de Irina Giurgiu în CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2

CFR Cluj: Otele, Muhar

Universitatea Craiova: Popescu, Badelj, Baiaram

Descoperă Secretele din Meciul Etapei dezvăluite până acum împreună cu antrenorii:

Publicat: 17 03. 2024, 08:59
Actualizat: 17 03. 2024, 09:09