Câți bani primesc jucătorii lui „U” Cluj, pentru calificarea istorică în play-off. EXCLUSIV

Vlad Măcicășan
Câți bani primesc jucătorii lui "U" Cluj, pentru calificarea istorică în play-off. EXCLUSIV
Sport Pictures

Universitatea Cluj are parte de cel mai bun sezon din istoria clubului. „Studenții” lui Ioan Ovidiu Sabău sunt pe locul 2, după etapa 28 și s-au calificat matematic în play-off, încă din etapa precedentă.

O astfel de performanță atrage și bonusuri financiare pe măsură. Președintele Radu Constantea a explicat pentru Prosport felul în care sunt recompensați fotbaliștii Universității, după calificarea în play-off. „La noi, prima de joc este 300 de euro punctu, dar jumătate se acordă după meci și cealaltă jumătate se plătește după sezonul regular, la care se mai adaugă un bonus”, a spus Radu Constantea.

Nistor încasează 15.000 de euro, din prime de joc

„U” Cluj a acumulat 51 de puncte până în acest moment. Asta înseamnă că doar din primele de meci, fără alte bonusuri individuale de obiectiv, fotbaliștii lui Sabău vor încasa 15.300 de euro. Cum jumătate din acești bani i-au primit deja, intrarea în play-off le va aduce un bonus de 7650 de euro.

Mai sunt două etape de jucat din sezonul regular, în care „U” Cluj are de jucat cu FC Botoșani și Farul. Asta înseamnă că ardelenii pot să-și crească bonusurile. Ar putea câștiga încă 1800 de euro, ceea ce ar însemna ca la finalul sezonul regulat un titular obișnuit să primească doar din prime de joc suma de 9450 de euro.

Acestea sunt cifrele pentru un jucător integralist. De exemplu, Nistor, a evoluat în toate cele 28 de etape din acest sezon.

Buget de 8 milioane de euro

Clujenii s-au bazat în acest sezon pe cel mai mare buget pe care l-au avut vreodată. „8 milioane de euro, iar ca o particularitate a clubului nostru, o mare parte din structura bugetului merge spre prima echipă. Avem cheltuieli și la academie, dar o mare parte din buget merge spre prima echipă. Asta și pentru că avem cheltuieli mai reduse cu personalul administrativ. Bugetul a ajuns spre limita maximală, neavând un investitor care să vină cu o majorare de capital, care să ne permită să setăm obiective mai curajoase”, a povestit Radu Constantea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania