Se face în iarnă! „Vor să dea 600.000 de euro”. Transferul anunțat de presa din Spania

Redactor:
Andrei Pal
Se face în iarnă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Interesul celor de la Athletic Bilbao pentru Cristi Ganea de la Viitorul pare din ce în ce mai real. Marca scrie că formația de pe San Mames îl urmărește de mai mult timp pe Ganea, pentru care a și ajuns deja la un acord cu gruparea campioană a României.

Jurnaliștii spanioli mai notează că tranzacția s-ar putea face pe suma de 600.000 de euro, însă oferta concretă nu a fost, încă, pusă pe masa celor de la FC Viitorul. AS, un alt ziar din Spania, a scris recent despre interesul bascilor pentru internaționalul român, despre care s-a spus că atrage interesul și unor cluburi din Germania.

Se pare că Ganea nu e singura țintă a celor de la Athletic Bilbao. Bascii îl mai vor cu orice preț și pe Igor Angulo (33 de ani), fost jucător pe San Mames în perioada 2003-2008. În prezent, mijlocașul evoluează în Polonia, la Gornik Zabrze.

Angulo a recunoscut în mod public că nu ar spune nu unei reveniri la Bilbao imediat ce a auzit de această posibilitate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…