Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Vede o finală România – Bulgaria pentru Euro 2021: „Avem şanse mari, vă aştept la Sofia”

Vede o finală România – Bulgaria pentru Euro 2021: „Avem şanse mari, vă aştept la Sofia”

Vede o finală România – Bulgaria pentru Euro 2021: „Avem şanse mari, vă aştept la Sofia”

Fostul fundaş al Craiovei, bulgarul Apostol Popov, vede o finală Bulgaria – România pentru Euro 2021, la Sofia, în toamna acestui an, considerând că tricolorii vor trece de Islanda, iar Bulgaria se va impune la Budapesta, în faţa Ungariei. „O să fie foarte frumos, vă aştept la Sofia, la toamnă, va fi un meci foarte frumos. Avem şanse cu ungurii, de ce nu, cred că ne vom califica, avem echipă bună, antrenor bun. La fel şi voi cu islandezii, vă veţi califica. Atenţie, că o să revin şi eu la naţională! Acum glumesc, bineînţeles…” a declarat Apostol Popov, într-o intervenţie la Oltenia TV.

În vârstă de 37 de ani, Apostol Popov are 4 selecţii în naţionala de la sud de Dunăre. După ce a plecat de la Craiova, acum 2 ani, Popov a jucat la ŢSKA Sofia, în liga a doua, apoi la Botev Vraţa, alături de un alt jucător al Ştiinţei, Hristo Zlatinski, iar acum evoluează la Vitoşa Bistritsa, ocupanta ultimului loc în prima ligă.

A rămas cu echipa în suflet

Apostol Popov a jucat trei sezoane la Universitatea Craiova, reuşind să câştige Cupa României, în 2018, şi spune că s-a ataşat foarte mult de culorile alb-albastre şi de suporterii olteni.

„Normal că am rămas cu Ştiinţa în suflet, urmăresc la televizor ce se întâmplă. Lucrurile merg bine, cred că joacă bine echipa. S-au dat şanse jucătorilor tineri, Mihăilă joacă foarte bine, şi Vlădoiu a jucat bine, îi ştiu pe cei doi. Şi noi am făcut treabă bună când jucam acolo, am fost de 3-4 ori aproape de a ajunge pe primul loc, dar mereu s-a întâmplat ceva şi nu am reuşit. Dar totuşi am reuşit să luăm Cupa României. Craiova joacă mereu pentru ambele obiective, Cupa şi campionatul, asta vor suporterii. Câştigarea Cupei este cea mai frumoasă amintire. În plan personal, am două goluri marcate, la Botoşani şi cu Astra, dar şi două penalty-uri scoase. Iubirea mea este Universitatea. Forza Craiova!” a spus Apostol Popov, care a jucat 57 de meciuri şi a marcat 2 goluri pentru Craiova.

Deşi Bulgaria are mult mai puţine cazuri de infectare cu COVID 19 decât România, aproximativ 700, şi 35 de decese, Apostol Popov spune că şi în Bulgaria s-a prelungit carantina cu încă o lună şi toată lumea stă în casă. „S-a prelungit şi la noi carantina încă o lună, până pe 13 mai. Nimeni nu ştie nimic nici la noi, când se va relua campionatul. Stăm cu toţii acasă, şi eu, deşi soţia merge la muncă. O să fie bine, zic eu, dar până atunci staţi cu toţii acasă!” a spus Popov.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Cancan.ro
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Rus. Ce s-a întâmplat cu doar câteva momente înainte de accidentul în care și-a pierdut viața
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Descopera.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Promotor.ro