A mai rămas puțin până la verdictul privind transferurile anului în Superliga României: Nicolae Stanciu și Andrei Burcă la U Cluj! Patronul rivalilor din oraș, Nelu Varga, a încercat la rându-i să-i transfere pe internaționalii români și are azi un mesaj pentru U Cluj.
Conform scenariului gândit de oficialii “Șepcilor Roșii”, cei doi fotbaliști ai echipei naționale își vor încheia contractele cu formațiile din China la care evoluează, în ultima zi a acestui an și vor avea cale liberă către Universitatea Cluj.
Atât Stanciu cât și Burcă, ambii ajunși la 33 de ani, ar plănui să se mute la Cluj Napoca, așa cum ar preferea se pare soțiile lor, iar un final de carieră în tricoul Universității Cluj ar fi proiecția agreată și de cei doi jucători.
Eventuale propuneri de prelungire a contractelor din China ar putea răsturna însă planul Universității Cluj, iar Gigi Becali stă și el „la pândă” în așteptarea mijlocașului care a mai evoluat la FCSB.
“Mai am contract până la 31 decembrie în China și nu pot da detalii. Oamenii de acolo mă tratează incredibil și ei au prima opțiune”, a spus Nicolae Stanciu, în legătură cu revenirea sa în Superliga României, la una din conferințele de presă ale naționalei României.
Interesant este că rivala din oraș are șanse mari să bifeze ceea ce CFR Cluj nu a reușit în anii precedenți. În 2022, Ioan Varga a încercat să-l convingă pe Nicolae Stanciu să semneze cu echipa din Gruia.
Era o perioadă în care CFR visa la grupele Champions League, iar transferul decarului naționalei ar fi fost un argument în atingerea acestui obiectiv. Nicolae Stanciu evolua atunci tot în China, dar la Wuhan Three Towns.
Iar fotbalistul nu a acceptat să renunțe la salariul pe care îl avea acolo, pentru a reveni în România, cu toate că a purtat discuții cu Nelu Varga.
Patronul lui CFR Cluj l-a dorit și pe Andrei Burcă înapoi în Gruia. A avut chiar și o înțelegere verbală cu fundașul central, în vara anului trecut. Doar că a apărut oferta chinezilor de la Yukun și apărătorul naționalei a ales contractul mai avantajos.
Andrei Burcă a fost vândut de CFR, în 2023, pentru 1 milion de euro, în Arabia Saudită.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fnelu-varga-dezvaluie-din-africa-sursa-banilor-pentru-cele-10-transferuri-la-cfr-cluj-si-cum-a-decurs-cea-mai-nebuna-zi-de-mercato-din-istoria-unui-club-romanesc-exclusiv.webp)
Nelu Varga recunoaște dezamăgirile transferurilor de jucători veterani. Fotomontaj ProSport
Întrebat acum dacă regretă că jucătorii pe care i-a dorit în trecut ar putea ajunge în curtea lui U Cluj, Ioan Varga spune că nu ar mai transfera fotbaliști aflați pe final de carieră. Și are un mesaj pentru Universitatea:
„Dacă este adevărat că îi vor transfera, îi felicit! Pe noi nu cred că ne mai ajutau. Eu m-am săturat! Nu mai îmi trebuie jucători cu CV-uri. Îmi trebuie tineri. Eu prefer altă strategie acum.
Vreau să ne bazăm pe jucătorii tineri, care sunt de viitor, au foame de performanță, poți să-i și vinzi… Ceilalți joacă pe vârfuri sau nu mai pot. M-am ars de n ori cu jucători bătrâni!
Am învățat pe banii mei și m-am lămurit. Merg pe tineri, pentru că ei sunt cei mai buni. Pe ei te poți baza”, spune Nelu Varga, pentru Prosport.
Julio Baptista, Yevhen Konoplyanka, Kurt Zouma sau Islam Slimani sunt „jucătorii bătrâni” la care se referă Nelu Varg atunci când spune că s-a “ars” cu transferurilor lor.