Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a debutat cu un succes în al treilea mandat la FCSB, 1-0 acasă cu Oțelul Galați, în etapa a 11-a din Superligă.
Mihai Stoica (61 de ani) a dezvăluit că schimbările în acel meci le-a făcut noul antrenor, și nu Gigi Becali (68 de ani), iar în acest sens îl are martor pe Dan Petrescu (58 de ani), fostul internațional fiind cu ochii patronul roș-albaștrilor în loja de la Arena Națională.
Laurențiu Reghecampf a început perfect noul mandat de la FCSB, fosta campioană impunându-se la limită pe teren propriu cu Oțelul Galați, după reușita lui Alexandru Stoian.
Meme Stoica susține că noul antrenor a efectuat schimbările din timpul meciului, și nu Gigi Becali, așa cum se obișnuia la FCSB.
Patronul roș-albaștrilor a venit și el la meci, după multă vreme în care a lipsit de pe stadioane. Potrivit lui MM, fostul internațional Dan Petrescu a fost mai mereu cu ochii pe patronul roș-albaștrilor și a confirmat că acesta din urmă nu a ordonat vreo modificare băncii tehnice.
„Îl am martor pe Dan Petrescu, care l-a monitorizat non-stop pe Gigi. La un moment dat, Reghe făcuse două schimbări, Gnahore și Politic, iar Gigi a întrebat: «Pe cine a scos?». Zic: «Pe Korenica și Cisotti». Și Petrescu a zis: «Băi, nu le-a făcut el. M-am uitat»”, a afirmat Mihai Stoica la emisiunea „Fotbal Show” de la PrimaSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Ffcsb-otelul-galati-superliga-superbet-10102026-6-1400x933.jpg)
Foto: Sport Pictures
FCSB (1-4-2-3-1): Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Duarte, Pădurariu – Muhar, O. Arad – Miculescu, Cisotti, Korenica – Garita
La scurt timp după ce oaspeții au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Sylla, antrenorul roș-albaștrilor a forțat în atac și l-a introdus pe Alex Stoian în locul apaticului Arnold Garita, iar tânărul vârf i-a răsplătit încrederea opt minute mai târziu, când a înscris cu o lovitură de cap, după centrarea lui Vali Crețu.
Celalalte schimbări operate de Reghecampf au fost Joao Paulo cu Ofri Arad (56), Politic cu Korenica și Gnahore cu Cisotti (78).
„Reghe a făcut bine, că am văzut agresivitate. Ne trebuie jucători. Ştii ce poate să facă Reghe? Ce a făcut şi Gică. Dacă n-are valoare echipa…
N-ai benzi, n-ai număr 10… Hai că 10 am avut, că e Cisotti. N-ai atacant. Lasă că iau eu în iarnă. Vine Drăguş, vine şi Boutoutaou, că el zice că e de Champions League, mie nu mi-a plăcut. E posibil să avem cât de cât valoare, dar aduc eu jucători acum.
În zece oameni, mai trebuie să dai două-trei goluri. O să mai vin, dar să văd echipa că pasează”, a declarat Gigi Becali după meciul cu Oțelul.