UEFA a trimis milioanele de euro în România pentru jucătorii trimiși de cluburi la echipa națională în perioada 2020-2024. FCSB a primit cea mai mare sumă din cele 2.000.000 de euro alocate grupărilor din România.
Bilanțul de patru ani s-a încheiat odată cu terminarea UEFA EURO 2024, care a avut loc în Germania, în vara anului trecut. UEFA a distribuit 233 de milioane de euro, către 901 echipe de fotbal furnizoare de jucători la echipele naționale europene.
„Grosul” banilor a venit pentru cluburile care au furnizat jucători în campaniile de Liga Națiunilor UEFA 2020-2021 și 2022-2023, preliminariile UEFA EURO 2024 și turneul final din 2024, unde „tricolorii” s-au calificat în „optimi” , dar au fost premiate toate grupările care au avut reprezentanți la loturile naționale între 2020 și 2024.
FCSB a încasat 641.166 de euro din suma de 2.239.910 euro primită de cluburile din România. Important este că țara noastră a încasat mai puțin de 1% din totalul banilor oferiți de UEFA.
Podiumul este completat de CFR Cluj, care a încasat 466.903 euro, și de Universitatea Craiova, care a primit 271.976 de euro. FC Voluntari, formație aflată în Liga 2, a primit 135.383 de euro.
Rapid București a obținut 106.111, FC U Craiova 1948 doar 98.793 de euro, iar Farul Constanța puțin peste 95.000 de euro. Interesant este că unele dintre cluburile care au primit bani de la UEFA sunt defuncte, cum ar fi Astra Giurgiu sau Academica Clinceni, iar altele sunt în ligi inferioare.
Astfel, alte cluburi care au primit sume sub 100.000 de euro sunt Sepsi OSK, Chindia Târgoviște, UTA Arad, Unirea Dej, Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj, Politehnica Iași, Unirea Slobozia și Hermannstadt.
Echipa națională a României a terminat pe poziția 3, în Liga B a ediției 2020-2021 a UEFA Nations League, în grupa cu Austria, Norvegia și Irlanda de Nord. Ediția 2022-2023 a adus o retrogradare în Liga C pentru selecționata condusă atunci de Edward Iordănescu.
Calificarea de UEFA Euro 2024 a adus un vis pentru România, care s-a calificat după opt ani la turneul final. Din postura de „outsideri”, așa cum erau considerați de multe voci ale fotbalului românesc, „tricolorii” au câștigat grupa cu Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andorra.
Anglia a primit o sumă imensă, de 46,38 de milioane de euro, iar podiumul este completat de Italia, cu 35,31 milioane de euro, și Germania, cu 30,35 milioane de euro.
În top 5 se mai află Spania, câștigătoarea turneului final de la UEFA Euro 2024, cu 22,88 milioane de euro.
Franța ocupă ultima poziție a „Big 5”, cu 11,96 milioane de euro – doar un sfert din cât au primit britanicii.