Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Pantilimon: „Sperăm să ne calificăm și să nu ne mai critice lumea”

Pantilimon: „Sperăm să ne calificăm și să nu ne mai critice lumea”

Prezent la conferința de presă de dinaintea antrenamentului echipei naționale, portarul Costel Pantilimon (FC Timișoara) a declarat că România poate obține calificarea la Euro-2012. "Este normal ca lumea să fie sceptică, pentru că nu ne-am calificat, dar am pornit la un drum și suntem încrezători. Cred că putem obține calificarea în campania care urmează. Sperăm să ne calificăm și să nu ne mai critice lumea. Adversarii din următoarele trei meciuri de pregătire sunt foarte buni. Acum, ne interesează să formăm o echipă omogenă, un lot unit", a spus portarul timișorean. Pantilimon a mai menționat că se bucură că la echipa națională a revenit, după un an de pauză, portarul Bogdan Lobonț, precizând că are ce învăța de la acesta și că este extraordinar să joace alături de un fotbalist precum Cristian Chivu, care "a obținut maximum".
Pantilimon: "Sperăm să ne calificăm și să nu ne mai critice lumea"

Prezent la conferința de presă de dinaintea antrenamentului
echipei naționale, portarul Costel Pantilimon (FC Timișoara) a
declarat că România poate obține calificarea la Euro-2012.

„Este normal ca lumea să fie sceptică, pentru că nu
ne-am calificat, dar am pornit la un drum și suntem încrezători.
Cred că putem obține calificarea în campania care urmează. Sperăm
să ne calificăm și să nu ne mai critice lumea. Adversarii din
următoarele trei meciuri de pregătire sunt foarte buni. Acum, ne
interesează să formăm o echipă omogenă, un lot unit”,
a
spus portarul timișorean.

Pantilimon a mai menționat că se bucură că la echipa națională a
rPaevenit, după un an de pauză, portarul Bogdan Lobonț, precizând
că are ce învăța de la acesta și că este extraordinar să joace
alături de un fotbalist precum Cristian Chivu, care „a obținut
maximum”.

Reprezentativa României întâlnește, la 29 mai, de la ora 20.30,
Ucraina (la Lvov), la 2 iunie, de la ora 20.00, Macedonia (la
Villach – Austria) și la 5 iunie, de la ora 20.30, Honduras (la
Sankt Veit an der Glan – Austria), în partide amicale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Surse: Nicușor Dan este furios după ce s-a întâmplat ieri cu Bolojan
Mediafax
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Cancan.ro
Liniștea fragilă s-a rupt. Iranul reia presiunea asupra Strâmtorii Ormuz: „Trecerea nu poate fi garantată fără coordonarea cu Teheranul”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Râzi cu lacrimi
După jumătate de secol, astronomii au descoperit ce ascunde gaura neagră din inima Căii Lactee
Descopera.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cât costă noul GTA VI în România și cum poate fi cumpărat
Go4Games
Două automobile rare au ajuns la inspecție la RAR. Aspectul este de epocă, însă sub capotă ascund o surpriză
Promotor.ro