Rămas liber de contract după despărțirea de Arka Gdynia, Andrei Vlad (27 de ani), fostul portar de la FCSB, este aproape să bifeze o nouă aventură în carieră.
Poreclit „Messi al portarilor” de către Gigi Becali (68 de ani) în prima parte a perioadei petrecute în tricoul roș-albastru, românul era considerat, la un moment dat, unul dintre goalkeeperii de viitor ai naționalei tricolore. Din păcate pentru el, a cunoscut un regres.
Andrei Vlad a ajuns în Polonia, la Arka Gdynia, în luna martie, după ce a plecat de la Aktobe, echipă din Kazahstan. În ultima vreme, el a primit mai multe propuneri de transfer.
Din informațiile ProSport, Andrei Vlad a urmat recent un program strict de pregătire, apelând la un antrenor personal, pentru a fi la înălțime la următorul său club.
Cea mai interesantă variantă de transfer a fost lansată de către reprezentanții unei grupări din Cipru. Digisport.ro notează faptul că AEK Larnaca a pus ochii pe Vlad, între părți fiind demarate discuțiile.
Acolo, portarul ar urma să fie coleg cu Atanas Trică (22 de ani). Ex-atacantul lui U Cluj a mers la AEK Larnaca în această fereastră de mercato. S-a spus că „studenții” încasează 50.000 de euro în baza transferului, ei păstrând și 20% dintr-o viitoare mutare a vârfului de careu.
Revenind, sursa citată mai subliniază următorul aspect: Andrei Vlad nu se grăbește să ia o decizie. El urmărește să nu mai fie rezervă, așa că se vede nevoit să analizeze cu atenție toate propunerile.
Luna trecută, impresarul lui Andrei Vlad, Traian Gherghișan, a vorbit despre situația goalkeeperului:
„Avem anumite discuții în momentul de față. Există interes din partea estică a Europei, dar și din România.
Prioritatea noastră este ca Andrei să prindă un transfer în Europa de Vest. Mă refer aici la Belgia, Olanda, Elveția, chiar și liga a doua din Spania.
Andrei se pregătește în continuare, nu a pierdut vremea. Așteptăm și sperăm să luăm cea mai bună decizie. Nu ne grăbim”.