Mijlocașul brazilian s-a întors la revelația Superligii și e gata de debut. „Drumurile noastre se întâlnesc din nou”

Călin MNERIE
Mijlocașul brazilian s-a întors la revelația Superligii și e gata de debut. „Drumurile noastre se întâlnesc din nou”
Roger s-a întors la Corvinul Foto Sport Pictures

În ultimele 10 zile, Corvinul Hunedoara s-a despărțit de doi dintre jucătorii care nu au acceptat statutul de rezervă. Fundașul Pedro Albino (27 de ani) a semnat deja cu FC Bihor, iar atacantul Filip Ilie (24 de ani) este și el liber să-și caute o altă destinație. Florin Maxim nu a rămas, însă, descoperit și l-a readus la echipă pe Roger Junio Rodrigues Figueira.

Mijlocașul brazilian a mai jucat la formația hunedoreană în vara anului 2024 în Supercupa României, contra lui FCSB (scor 0-3), dar și în confruntările europene cu Paksi FC, HNK Rijeka și FC Astana. În total, Roger jr. a bifat 7 apariții pentru „corbi”, după care s-a întors în țara natală, unde a evoluat pentru Ypiranga FC, iar apoi pentru North EC-MG, formație la care a ajuns la începutul anului 2026.

Anunțul celor de la Corvinul: „Bine ai revenit acasă, Roger!”

Anunțul a fost făcut marți, 25 august, de către revelația Superligii, care din postura de nou promovată a adunat 9 puncte, fiind pe locul 6 în clasament.

„După aproape doi ani, Roger Junior revine în alb și albastru! În vârstă de 30 de ani, el a semnat un contract valabil pe un sezon cu echipa noastră.

Mijlocașul brazilian a îmbrăcat pentru prima dată tricoul nostru în debutul sezonului 2024/2025, fiind unul dintre oamenii de bază ai echipei în aventura europeană.

Acum, la aproape doi ani distanță, drumurile noastre se întâlnesc din nou.

Cu experiența acumulată în fotbalul românesc, unde a mai evoluat pentru UTA Arad, CFR Cluj și „U” Cluj, dar și cu titlul de campion al României câștigat alături de CFR, Roger revine pentru un nou capitol în alb-albastru.

Bine ai revenit acasă, Roger!” au transmis cei de la Corvinul pe contul de Facebook al clubului.

Roger Junio a făcut cunoștință cu Superliga în 2021, la UTA

Prima aventură a lui Roger Junio în fotbalul românesc a început în ianuarie 2021, la UTA. Aici a fost adus de Bogdan Apostu, agentul de fotbaliști care are acum un contract de management sportiv cu Corvinul, gruparea din orașul său natal.

Înainte de a semna cu arădenii, mijlocașul ofensiv de picior stâng jucase în Europa de doi ani, trecând pe la Kukesi și Kastrioti (Albania) și Riga FC (Letonia). Cu această ultimă formație s-a încununat campion în toamna lui 2020, dar a și evoluat în preliminariile Champions League. În țara natală, fotbalistul Corvinului a evoluat pentru patru cluburi înainte de aventura pe „bătrânul continent”, la: Vila Nova, Botafogo-PB, Goiania și Atletico Goianiense.

În februarie 2022, Roger jr. era cedat de UTA la CFR Cluj pentru 50 de mii de euro. Fiindcă echipa lui Dan Petrescu a câștigat titlul la finalul acelui sezon, arădenii s-au mai ales cu 25 de mii de euro din transferul brazilianului. Acesta s-a despărțit de clubul de pe Mureș după un meci cu Dinamo (0-0), disputat chiar la Arad.

„Vreau să mulțumesc pentru tot, suporterilor, clubului, coechiperilor mei. M-au ajutat să fac acest pas. Le doresc mult noroc celor de la UTA, prietenilor mei. UTA va rămâne în inima mea. Așa e viața în fotbal, uneori trebuie să spui la revedere. A fost incredibil pentru mine când fanii mi-au cântat numele. Sunt recunoscător clubului pentru tot, m-au ajutat mult și vreau să le mulțumesc și să le urez mult noroc pe mai departe”, spunea Roger în iarna lui 2022. Sâmbătă seara, Corvinul joacă chiar cu Dinamo, la Arad, unde Roger se poate întâlni și cu publicul ce l-a apreciat, poate, cel mai mult în Superligă.

Brazilianul l-a enervat la culme pe Neluțu Varga

Dar, brazilianul a mai revenit la UTA un an mai târziu (februarie 2023), printr-un transfer punte de la maghiarii de la Szentlőrinc SE, ce l-a enervat la culme pe Neluțu Varga la acel moment. Mai ales că brazilianul și-a denunțat unilateral contractul cu CFR și a câștigat suma de 140 de mii de euro.

„Acest Roger să nu creadă că o să scape așa ușor de noi. El știe foarte bine cum au stat lucrurile și este clar că a urmărit doar ca să scape de noi ca jucător liber de contract. Însă nu o vom lăsa așa”, declarat patronul CFR-ului în februarie 2023, doar că ulterior clubul din Gruia a pierdut litigiile cu fotbalistului. Interesant este că în acel an, Roger Jr. aduna 350 de mii de euro din litigii sportive, căci diferența a luat-o de la saudiții de la Al Taraji, formație la care a jucat în prima parte a sezonnului 2023-2024.

Ar putea debuta cu Dinamo, chiar la Arad

În ianuarie 2024, fotbalistul din Țara Cafelei a ajuns la cealaltă formație din Cluj, din Superliga, Universitatea, la care a evoluat, însă, doar o jumătate de sezon. Apoi a făcut un pas de două luni la Corvinul, cu care nu a acceptat să coboare în Liga 2-a, ci a preferat să joace în țara natală până acum.

Sâmbătă, de la ora 21:30, Corvinul o găzduiește pe Dinamo chiar la Arad, acolo unde Roger Junio a jucat cel mai mult în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]