La EURO am făcut egal! Putem mai mult?

Înaintea partidei România-Franța de sâmbătă, contând pentru preliminariile CM din 2010, ProSport îți prezintă un remember al întâlnirii acelorași formații de la EURO 2008, meci încheiat la egalitate (0-0). Vezi numai aici care au fost reacțiile din ambele tabere după remiza albă de la Zurich, ce au scris presa din Italia și din Olanda, celelalte două adversare din grupa de la EURO și, nu în ultimul rând, o analiză a partidei făcută de specialiștii ProSport.
La EURO am făcut egal! Putem mai mult?

Înaintea partidei România-Franța de sâmbătă, contând pentru preliminariile CM din 2010, ProSport îți prezintă un remember al întâlnirii acelorași formații de la EURO 2008, meci încheiat la egalitate (0-0).

Titular într-un meci cu o asemenea însemnătate, primul joc la turneul final după opt ani de absență a echipei noastre, Daniel Niculae era surpriza oferită de Pițurcă lui Domenech. Nico a alergat mult în prima repriză, dar la finalizare lipsa de experiență și-a spus poate cuvântul. Mutu, de la care se așteaptă ca de fiecare dată foarte mult, a fost șters, baloanele ajungând, e drept, mai mult întâmplător la el. Dar și atunci când a avut mingea la picior a fost repede citit de adversari.

Undeva la tribuna 0, Belodedici, Hagi și Răducioiu, fostul nucleu al generației trecute, urmăreau evoluțiile urmașilor lor. „Vreau mai mult de la Mutu, doresc să văd mai mult curaj din partea jucătorilor noștri”, spunea la pauză Răducioiu, un fotbalist care cu ani în urmă îi pierdea prin iarbă pe adversarii săi datorită vitezei cu care era înzestrat. Românii s-au apărat și au sperat mult de la fazele fixe, dar Mutu a fost neinspirat și schimbat apoi de Pițurcă.

Vezi numai aici care au fost reacțiile din ambele tabere după remiza albă de la Zurich, ce au scris presa din Italia și din Olanda, celelalte două adversare din grupa de la EURO și, nu în ultimul rând, o analiză a partidei făcută de specialiștii ProSport.

Vezi aici o galerie FOTO cu imagini de la partida România-Franța 0-0 de la EURO 2008

Vezi aici o galerie FOTO cu suporterii României prezenți în Piața Constituției în timpul partidei

Citește aici declarația-șoc a lui Pițurcă de la finalul partidei

Citește aici ce a spus Domenech după meciul cu România

Vezi aici cum a criticat Hagi partida România-Franța

Află aici de ce a fost Chivu nemulțumit la finalul partidei cu Franța

Citește aici ce a declarat Mutu după remiza contra francezilor

Află aici de ce l-a lăudat Gică Popescu pe selecționer la finalul partidei

Vezi aici care a fost jucătorul tricolorilor care a alergat cel mai mult cu Franța

Citește aici declarația lui Dragomir după egalul cu Franța

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri