Ghioane: „Avem unu la sută șanse de calificare la CM”

Ghioane:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După patru ani în care nu a fost convocat la națională, Ghioane a revenit în echipa reprezentativă, jucând titular în meciul cu Lituania și reușind un gol superb în partida amicală cu Ungaria.

Mijlocașul a vorbit despre cea mai recentă acțiune a echipei conduse de Răzvan Lucescu, comparând rivalitatea dintre Ungaria și România cu cea dintre Ucraina și Rusia. De asemenea, Ghioane a afirmat că selecționerul a fost mulțumit atât de rezultat, cât mai ales de calitatea jocului prestat de "tricolori".

Meciurile pe care le jucăm contra Ungariei le tratăm întotdeauna cu seriozitate, sunt de prim-plan. Vâlva creată pe seama acestor partide amintește într-un fel de întâlnirile la nivel de naționale și de cluburi dintre Ucraina și Rusia. În Ungaria, Răzvan a făcut șase schimbări, a studiat toți jucătorii pe care i-a avut în vizor. Nu doar rezultatul l-a mulțumit, ci și calitatea jocului”, a declarat Ghioane pentru ziarul „Komanda” din Kiev, citat de EVZ.

Tibi Ghioane a analizat și șansele României de a se califica la Campionatul Mondial de anul viitor, afirmând că acestea sunt foarte meci, deși Răzvan Lucescu a adus îmbunătățiri jocului naționalei.

"Răzvan discută mult cu jucătorii, ne vorbește despre viziunile lui legate de jocul naționalei, face un fel de remarci și de completări. În iunie am bătut Lituania, iar recent – Ungaria. Nu este un început rău pentru un antrenor tânăr și ambițios. „După o serie de nereușite, fanii au început să creadă din nou în forța echipei naționale a României. În acest moment, din păcate, avem doar unu la sută șanse de calificare la Mondiale. Asta, în condițiile în care adversarii noștri vor pierde puncte în meciurile rămase din aceste preliminarii. Ne vom bizui și pe așa ceva, fiindcă trebuie să luptăm până la capăt”, a declarat Tibi.

Jucătorul lui Dinamo Kiev a prefațat meciul cu Franța, spunând că meciul trebuie jucat fără nicio constrângere legată de statistică, iar un egal ar reprezenta un rezultat onorabil.

„La națională e un colectiv ideal, alcătuit din fotbaliști tineri. Cu Franța, trebuie să jucăm fără a ne uita la clasamentul grupei. Va fi bine dacă vom bate sau dacă vom scoate o remiză”, a încheiat Ghioane.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele