Domenech, mai ofensiv?

Domenech, mai ofensiv?
  • Publicat:

Raymond Domenech, selecționerul vicecampioanei mondiale, Franța, nu este deloc liniștit.

Presa, care nu are raporturi ideale cu el, îl ține sub presiune, mulți ziariști fiind iritați de încăpățânarea lui de a-l ignora pe atacantul lui Juventus, David Trezeguet, deși acesta a ieșit pe locul 2 în topul golgheterilor din Serie A.

Acum, altul este subiectul căruia trebuie să-i facă față selecționerul, și anume sistemul de joc utilizat frecvent, acel 1-4-2-3-1, foarte mult îndrăgit de către Domenech și utilizat cu succes la Mondialul din Germania. „Da, dar atunci era un Zidane, care vedea jocul ca nimeni altul. Acum cine să facă rolul lui Zizou? Ribery e bun, dar e totuși jucător de culoar, nu regizor, iar Samir Nasri are sclipiri, după care dispare din joc”, îl combate presa. Și, surprinzător, de această dată selecționerul nu s-a arătat deranjat, precizând că medita de mult asupra schimbării sistemului într-un 1-4-4-2, cu Benzema și Henry conlucrând în avanposturi.

Cele trei meciuri de verificare pe care Franța le va avea până la plecarea la Euro, în compania Ecuadorului, Paraguayului și a Columbiei, ne vor lămuri dacă, într-adevăr, Domenech va fi mult mai ofensiv, riscând cu doi atacanți, așa cum a făcut-o și în ultimul meci de verificare câștigat în fața Angliei cu 1-0.

Henry se retrage după Euro

O veste deloc rea în ceea ce privește viitoarele preliminarii ale CM 2010 ne parvine dinspre „cocoșii galici”. Atacantul Thierry Henry a declarat într-un interviu acordat cotidianului L’Equipe faptul că intenționează să se retragă de la echipa națională după Euro 2008.

Henry, care a făcut parte din lotul care a adus pentru „Les Bleus“ titlul mondial în 1998, consideră că sunt de ajuns cei zece ani petrecuți în slujba echipei naționale.

"Meciul cu România are o importanță uriașă pentru Franța și trebuie tratat cu toată seriozitatea" Zinedine Zidane, fost internațional francez.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…