„Țeapa” de un milion de euro pe care CFR Cluj a dat-o Companiei Naționale de Căi Ferate: n-au plătit 8 ani pentru stadionul din Gruia!

Catalin Muresanu
Nelu Varga a uitat de contractul semnat de clubul din Gruia cu CFR SA . SURSA FOTO - Fotomontaj ProSport

Tabelul preliminar al creanțelor debitorei Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA scoate la lumina o „țeapă” incredibilă pe care clubul din Gruia a dat-o Companiei Naționale de Căi Ferate.

Timp de opt ani, echipa lui Nelu Varga nu a plătit pentru folosirea stadionului „Doctor Constantin Rădulescu” sumele asumate în baza contractului de asociere semnat în 2007.

„Țeapa” dată în formă continuată de CFR Cluj Companiei Naționale de Căi Ferate. Un milion pentru stadion

Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA se află în a doua insolvență din istorie. Conform Tabelului preliminar al creanțelor, datoriile totale ale societății care administrează clubul din Gruia sunt de peste 36 de milioane de euro.

Printre creanțele solicitate și verificate de administratorul judiciar al debitoarei Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA se află și cea formulată de Compania Națională de Căi Ferate, care s-a adresat RTZ și a solicitat suma de 5,4 milioane de lei.

Care este izvorul acestei datorii? Conform datelor oficiale studiate de ProSport, CFR SA solicită acești bani în baza Constractului de asociere semnat între părți în anul 2007, pe care clubul din Gruia nu l-a mai onorat de mai bine de 8 ani!

Vorbim, conform datelor prezentate în fața judecătorului sindic, de 96 de luni în care debitoarea nu a mai achitat sumele datorate Companiei Naționale de Căi Ferate pentru folosirea stadionului „Doctor Constantin Rădulescu, la care s-au adăugate penalizări de întârziere de 0,05% plus TVA, dar și cheltuieli de judecată după o lungă luptă pe tărâmul instanțelor.

În baza actelor depuse de creditor, administratorul judiciar le-a acceptat celor de la CFR SA mare parte din creanța solicitată, mai exact 5.384.525 lei.

Dar să revenim la contractul de asociere dintre clubul patronat de la Nelu Varga și compania națională de transport feroviar.

Și urmează o lungă poveste care începe în anul 2007.

Atunci, între părți a fost semnat un Contract de asociere care prevedea ca CFR SA să pună la dispoziția clubului stadionul pe care au evoluat echipe precum AS Roma, Manchester United, Bayern Munchen, Sevilla, Lazio sau Internazionale Milano, în speță un imobil cu o suprafață de 30.025 mp (cu o valoare, conform Raportului de evaluare, de 953.000 de euro la acea dată), iar cei de la FC CFR 1907 Cluj SA să realizeze investiții de modernizare în vederea omologării pentru competițiile interne și internaționale, în valoare de cel puțin cinci milioane de euro, după cum urmează:

  • Construire tribună latura estică;
  • Montare nocturnă;
  • Montarea și modernizarea peluzei;
  • Amenajarea unei parcări de cel puțin 200 de locuri.

În plus, compania națională feroviară, prin Regionala Cluj, urma să primească, lunar, 20% din venitul brut realizat de club, dar nu mai puțin de 5500 euro.

Ce prevede Articolul 4.1 din contractul de asociere?

„Venitul realizat din obiectul de activitate al asocierii va fi repartizat lunar între asociați şi va fi virat în conturile bancare ale fiecărui asociat, în primele 15 zile de la încheierea calendaristică a lunii, după cum urmează:

  • Asociatul 1 (n.r. CFR SA): 20 % din venitul brut realizat, dar nu mai puţin de 5.500 euro/lună, la care se adaugă TVA-ul aferent, venit minim garantat, care în lipsa fondurilor asocierii va fi achitat de către asociatul 2;
  • Asociatul 2 (n.r. FC CFR 1907 Cluj): 80 % din venitul brut realizat, la care se adaugă TVA-ul aferent”.

Stadionul „Doctor Constantin Rădulescu” a fost concesionat pentru 49 de ani clubului CFR Cluj în baza unui contract de asociere. Sursa Facebook CFR Cluj

Nelu Varga a preluat clubul, dar a uitat de contractul de asociere pentru stadion

Doar că începând cu jumătatea lunii 2017, imediat după ce Nelu Varga a preluat pachetul majoritar de acțiuni la FC CFR 1907 Cluj SA, clubul din Gruia nu a mai achitat vreo sumă către CFR SA care s-a adresat instanței. Iar Tribunalul Comercial Cluj a hotârât că alb-vișiniii trebuie să plătească, retroactiv, cota pentru perioada mai 2017 – 3 iunie 2019.

În plus, conform contractului de asociere în participațiune între părți, FC CFR 1907 Cluj SA era obligată să achite și impozitele pentru terenul afarent asocierii. Nici acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimii ani.

Între părți, în trecut au existat lupte intense duse în fața judecătorului, în care atât clubul din Gruia, cât și compania de căi ferate au încercat să tranșeze războiul deschis pe tărâmul contractului de asociere vechi de aproape 20 de ani.

În cele din urmă, conform Gazeta de Cluj, soluția ajunsă până la Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat FC CFR 1907 Cluj SA la plata cotei din venitul brut realizat aferent perioadei 31 mai 2017 – 3 iunie 2019, plus aproape 200.000 de lei drept cheluieli de judecată.

  • 49 de ani este durata concesiunii arenei din Gruia, conform contractului de asociere dintre CFR SA și FC CFR 1907 Cluj
  • 96 de luni de restanțe financiare a strâns FC CFR 1907 Cluj SA către CFR SA

Tribuna construită de club în baza contractului de asociere semnat cu CFR SA. Sursa FOTO – Facebook CFR Cluj

Administratorul judiciar a acceptat creanța în baza sumei minime de 5500 euro lunar 

În prezent, după ce clubul a intrat în insolvență, administratorul judiciar a acceptat o creanță de 5,3 milioane de lei din partea CFR SA, cât despre cota de 20% din venitul brut, RTZ a transmis că valoarea datoriei nu a fost cuantificată până la momentul întocmirii tabelului preliminat al creanțelor de către creditoarea CFR SA.

Iată ce a invocat în fața judecătorului sindic firma condusă de Răzvan Zăvăleanu:

„În ceea ce privește creanța suplimentară reprezentând diferența lunară dintre cota de 20% din venitul brut realizat de asociere și venitul minim garantat de 5.500 euro, aferentă perioadei 31.05.2017 – 20.08.2026, la care se adaugă penalități de 0,05% /zi de întârziere și T.V.A. sub condiția suspensivă a stabilirii în mod definitiv a valorii cotei de 20% din venitul brut realizat de asociere în fiecare lună, administratorul judiciar constată că aceasta nu a fost cuantificată de către creditor, fiind declarată într-un cuantum nedeterminat.

Având în vedere că, potrivit art. 104 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, declarația de creanță trebuie să cuprindă suma datorată, iar în lipsa indicării unui cuantum concret și a elementelor justificative necesare verificării acestuia nu poate fi stabilită valoarea creanței, administratorul judiciar va proceda la respingerea acestei pretenții și nu o va înscrie în Tabelul Preliminar al Creditorilor”.

În concluzie? Cum creanța CFR SA este trecută la categoria creditorilor chirografari, cei care sunt ultimii care vor fi achitați în Planul de reorganizare care urmează să fie depus de RTZ , asocierea dintre „asociatul 1” și „asociatul 2” se transformă într-o „țeapă” pe care o primește CFR SA, alias „asociatul 1”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]