Dani-Degețel

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

În copilărie, Dani Coman se visa boxer, entuziasmat probabil de morișca lui Feri Vaștag. La cum se vede azi cât e de casabil fiecare mușchi și un prăpădit de oscior de la degetul mic, a fost mai mult decât inspirat atunci când a schimbat colțul din ring pe careul mic. S-ar fi făcut cioburi înaintea celui de al doilea gong.

Ațos, agil ca o felină și cu priză la balon fără pereche de la Vasile Iordache încoace la firul ierbii, în bocancul adversarului, sau la încheietura barelor, Coman nu pare de plastilină totuși. Accidentările se rânduiesc însă în cascadă. Coincidență sau nu, chiar în preajma momentelor în care monotonia cotidiană a plonjoanelor de la antrenamente e spartă de întrebările livrate de strategia de ieri și de azi a patronatului din Giulești. Coman nu are fire în barbă de câte ori a auzit declarația „i-am făcut lui Dani o ofertă pe care nu o poate refuza”. Deunăzi, mai nou, a avut și un P.S. tăios: „după care poate negocia cu orice alt club”.

Din întreg lotul strâns de Pițurcă pentru Euro, Coman era singurul chiriaș de la Mogoșoaia care punea capul pe pernă cu avertismentul stângaci voalat „ori, ori”. E doar o supoziție, nu s-a putut rupe de exteriorul cantonamentului și a clacat iarăși. Poate că și la Coman, ca la oricare portar de elită, nu e o problemă doar de mușchi și fibră, ci și de concentrare și moral.