Severin, în pragul desființării: „Nu văd nicio scăpare! Mare păcat, începuserăm un proiect frumos”

Severin, în pragul desființării:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceea ce începuse ca un poiect promițător la Severin, oraș care în vara anului 2012 cunoscuse prima promovare în Liga I, este pe punctul de a se încheia dezastruos.

Mutat la malul Dunării, scheletul formației Gaz Metan CFR Craiova a izbutit prima parte a misiunii, ajungerea în elita fotbalului românesc, după care existau semne că investitori români, italieni și greci vor să facă din gruparea severineană una de top. În ciuda poziției slabe din clasament, managerii greci s-au implicat la formația alb-albastră, astfel că în iarnă au fost transferați mai mulți jucători importanți. Între timp, însă, echipa a revenit în liga secundă, majoritatea fotbaliștilor a plecat la Dinamo, iar perspectivele sunt sumbre.

Gheorghe Frățică, președintele executiv al CS Severin și inițiatorul proiectului, este supărat că autoritățile nu se implică așa cum au promis și vrea să abandoneze funcția pe care o ocupă în prezent.

„Ce să mai fie la echipă?! Nimic nou și nu văd ce variante ar avea să o salveze de la desființare. Toți au proiecte, dar nu au bani. Sincer, nu văd nici o scăpare pentru Severin. O să o îngroape ca pe FC Drobeta… Mi-aș dori să se mențină în Liga a II-a, pentru că numai eu știu cât am muncit la echipa asta, am luat-o de la zero cu ea și am pus umărul la promovarea în Liga I, dar viitorul nu-mi sună bine deloc.

Nimeni de la Severin nu mai zice nimic, deși e a lor, ceea ce mă face să cred că nu vor s-o mai țină. Au văzut oamenii că jucători nu mai sunt, datoriile sunt mari, urmează să fie depunctată pentru neachitarea restanțelor către fotbaliști și au zis, probabil, că e mai bine să renunțe la fotbal.

E mare păcat, le-am dat o echipă cu un proiect frumos, nu trebuia decât să se țină de cuvânt și să se ocupe de echipă. Nu mă mai implic în nici un proiect, indiferent care ar fi ăla, dar eu nu știu de existența vreunuia. Îi las pe ei să se ocupe de tot, eu mă retrag și le-am spus-o răspicat, dar nu au luat nici o atitudine. Trebuie să ne întâlnim cât mai curând și să descurcăm actele, să facă ce vor cu echipa. Repet, mi-aș dori foarte mult să văd că echipa va juca în Liga a II-a, dar am mari rezerve”, a declarat Gheorghe Frățică pentru Gazeta de Sud.

Viceprimarul din Severin, Marius Screciu, nu îl contrazice nici el pe Frățică și anunță chiar desființarea clubului:

„Nu știu ce să vă zic. Nu există nici un proiect și există riscul să ne desființăm, pentru că noi, ca primărie, nu putem plăti salariile jucătorilor din punct de vedere legal. Am mai discutat cu diverși oameni de afaceri să preia echipa, dar nu am rezolvat nimic. Suntem în stand-by deocamdată, tatonăm. Dacă nu găsim pe cineva să investească echipa nu va putea continua activitatea. Îmi pare rău, dar asta e situația. Sper ca săptămâna viitoare să avem vești mai bune”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele