Întăriri pentru Ovidiu Burcă: Dinamo a transferat doi fotbaliști francezi! Unul dintre ei a jucat pentru Saint-Etienne până în ianuarie

Întăriri pentru Ovidiu Burcă: Dinamo a transferat doi fotbaliști francezi! Unul dintre ei a jucat pentru Saint-Etienne până în ianuarie
  • Publicat:

Dinamo a anunțat, în cursul zilei de miercuri, transferul a doi fotbaliști francezi, care au fost deja prezentați de administratorul special Vlad Iacob.

Formația din Șos. Ștefan cel Mare și-a arătat limitele în etapa secundă a Ligii 2, când a cedat cu 3-1 pe teren propriu în fața Oțelului Galați. Așa cum se anunțase, lotul lui Ovidiu Burcă nu este definitivat, urmând să fie transferați mai mulți fotbaliști care să mențină vii șansele la calificare în play-off.

Ultimii doi veniți în „haită” sunt mijlocașul ofensiv Lamine Ghezali și Quentin Bena, care poate evolua atât ca fundaș central, cât și ca mijlocaș defensiv.

Dinamo și-a prezentat cele mai recente două transferuri

Conducerea lui Dinamo a anunțat transferul francezilor Lamine Ghezali și Quentin Bena, care au semnat cu Dinamo din postura de jucători liberi de contract. Potrivit site-urilor de specialitate, primul dintre ei era cotat la 250.000 de euro pe 30 mai, iar cel de-al doilea la 500.000 de euro pe 2 iunie.

„Administratorul special Vlad Iacob anunță, prin intermediul paginilor oficiale de Facebook și Instagram ale clubului, transferurile jucătorilor francezi Lamine Ghezali și Quentin Bena la Dinamo 1948.

Mijlocaș ofensiv, 23 de ani împliniți luna trecută, pe 6 iulie, Lamine Ghezali (foto dreapta) și-a început cariera la Academia de juniori a clubului Saint-Etienne. A jucat pentru Saint-Etienne U19, Saint-Etienne B și a debutat în Ligue 1 pentru prima echipă a francezilor în 2017. Fost internațional U17 și U18 al Franței, noul jucător al echipei noastre a mai evoluat, sub formă de împrumut, pentru Chateauroux și Lyon La Duchere. 8 meciuri și un gol are Lamine Ghezali pentru Saint-Etienne în prima ligă a campionatului francez. Ultimul meci jucat de Lamine Ghezali în Ligue 1 pentru prima echipă a celor de la Saint-Etienne a fost cu Lens, 1-2 în luna ianuarie a acestui an.

Fundaș central sau mijlocaș defensiv, născut pe 11 mai 1998, Quentin Bena (foto stânga) a început fotbalul la Chatellerault și, la 15 ani, a făcut pasul la Academia clubului Chamois Niortais. A jucat în carieră pentru Niort U19, Niort B și, în Ligue 2, pentru prima echipă a francezilor de la Niort. 40 de partide a adunat Quentin Bena pentru Niort în Ligue 2, a doua divizie a campionatului francez. A mai jucat două meciuri în Cupa Franței și 5 în Cupa Ligii.

Bine ați venit la Dinamo 1948, Lamine Ghezali și Quentin Bena!”, se arată în comunicatul remis de Dinamo.

(Sursă foto: pagina de Facebook Dinamo)

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…