Ovidiu Burcă știe cu cine a semnat și nu se plânge după primul eșec suferit ca antrenor la Dinamo: ”Trebuie să fim echilibrați, liniștiți, avem foarte mult de muncă.” Concluziile după înfrângerea cu SC Oțelul

Marius ANGHEL 16 Aug. 2022, 21:50 Liga 2

Dinamo a fost readusă rapid cu picioarele pe pământ, după ce începuse sezonul de Liga 2 cu o victorie, 1-0 cu nou-promovata Progresul Spartac. Tot în fața unei nou-promovate în eșalonul secund, dar a unui adversar mult mai matur, cu un antrenor experimentat, SC Oțelul Galați condus de Dorinel Munteanu, trupa lui Ovidiu Burcă a cedat cu scorul de 1-3, la Clinceni, în primul joc considerat pe teren propriu în noul sezon.

Încurajată de un stadion aproape plin, Dinamo a început meciul cu SC Oțelul în apărare și a rezistat și cu noroc să nu primească gol. L-a încasat în minutul 33, din partea lui Răzvan Gorovei, care a executat o lovitură liberă de la distanță, printr-un zidul ”spart”. Totuși, la pauză s-a intrat la egalitate, după ce fostul stelist Vasile Buhăescu (45+2) a trimis în poarta goală la una dintre puținele faze de poartă ale echipei sale.

În partea a doua însă, SC Oțelul a dovedit că e mai matură, că are un antrenor de un alt nivel și și-a asigurat victoria după reușitele lui Laurențiu Maxim (56′), George Cîrjan (66′). Dinamo ar fi putut reintra în meci în minutul 76, însă Dur-Bozoancă i-a parat penalty-ul repetat al lui Neluț Roșu.

Ovidiu Burcă, după primul eșec ca antrenor la Dinamo: ”Asta e situația. Am pierdut astăzi un meci, dar mergem înainte. Avem foarte mult de muncă”

După joc, antrenorul Ovidiu Burcă a spus că este dezamăgit de joc și rezultat, însă nu poate să se plângă și își asumă modul în care se prezintă acum Dinamo.

”Din păcate, nu am reușit să luăm astăzi niciun punct, deși la pauză am avut un ascendent moral înscriind în ultimele minute. Asta e situația. Suntem dezamăgiți, dar, cumva, știm exact care e situația. Eu nu am de ce să mă plâng. Știu foarte bine unde am venit, știu foarte bine care sunt problemele echipei. Asta e situația. Am pierdut astăzi un meci, dar mergem înainte. Avem foarte mult de muncă. Cu răbdare… Lumea și-a făcut iluzii (n.r. – după victoria cu Progresul spartac). Toți speram ca după ce s-a întâmplat în ultimii ani și după retrogradarea asta nenorocită, să stabilizăm situația. Eu cred că trebuie să fim echilibrați, liniștiți, avem foarte mult de muncă. Încă o dată vreau să spun lucrul ăsta, nu vreau să mă plâng, știu ce am găsit aici, dar cred că și iluziile astea trebuie să aibă fundament. Am venit aici, mi-am asumat situația. Tocmai de asta nu aș vrea să vorbesc prea mult despre ce a fost înaintea mea. Pot să spun doar că trebuie să rămânem echilibrați și să mergem înainte”, a spus Ovidiu Burcă la microfonul DigiSport.

Acesta s-a aflat la primul eșec pe banca echipei Dinamo, după ce în primele trei amicale a înregistrat victorii (2-1 cu CSO Plopeni, 1-0 de SC Popești Leordeni și 2-0 cu CS Tunari), iar în primul joc oficial a câștigat cu 1-0 cu Progresul Spartac.

”Am jucat fără personalitate”

Antrenorul dinamovist a fost mulțumit în prima repriză doar de golul marcat de Buhăescu.

”Până în pauză am restabilit egalitatea, asta m-a mulțumit cel mai mult, dar a fost o repriză în care am jucat fără personalitate, trebuia să ținem mingea mai mult, ne-am speriat foarte ușor de presingul lor. Dar asta e situația. Avem foarte mulți jucători tineri, am jucat cu patru-cinci jucători sub vârstă. Așa se călesc. Din păcate, e clubul de o asemenea marieră că trebuie să câștigi fiecare meci. Ăsta e clubul, asta e istoria lui, te îndeamnă să te bați pentru fiecare punct, iar aici oamenii nu așteaptă decât victorii. Sper ca și jucătorii tineri să înțeleagă că ăsta e clubul. Ori reziști la presiune, ori, dacă nu… Tinerii, ca să fie valoroși, trebuie să joace și să crească. E nevoie de timp și de răbdare. Chiar și un tânăr care are valoare are nevoie de timp”, a comentat Burcă.

  • Dinamo în meciul cu SC Oțelul: Oncescu – Moura, Țone, Giafer, Buleică – Dudea (cpt.), N. Roșu – Bordușanu (Bobea 87′), Bani (Iglesias 58′), Val. Lazăr – Buhăescu (Țîră 68′). Rezerve neutilizate: Fara – Iul. Roșu, G. Crețu, Cr. Ionescu, Alin Șerban, Andr. Florescu.

Denis Oncescu rămâne în continuare portarul titular

La fel ca în meciul cu Progresul Spartac, Dinamo s-a bazat în poartă pe Denis Oncescu, care ieri a împlinit 18 ani și care până în acest sezon nu evoluase niciodată pentru prima echipă a clubului. Oncescu a repetat momentele de nesiguranță.

”Denis e un portar care a crescut la Dinamo, l-am găsit aici, e un tânăr de mare perspectivă, cred eu. Nu știu dacă a greșit la goluri foarte mult astăzi. Trebuie să îi dăm încredere, curaj, pentru că l-am văzut la antrenamente și am văzut ce calități are. Singurul lucru de care trebuie să treacă este tracul ăsta de meci și cred că, ușor – ușor, poate deveni un portar bun.

Eșanu era într-o situație cu club, i-am explicat și lui, am avut o discuție cu el. Cred că e cea mai bună decizie, atât pentru el, cât și pentru club, să plece. Era o situație pe care trebuie să o gestionăm în continuare și o să vedem în zilele următoare ce decizii vom lua (n.r. – legat de faptul ca Dinamo să-și achiziționeze un nou portar sau să continue cu Oncescu), a spus despre portar Ovidiu Burcă.

Rezerva sa este Ștefan Fara, de 21 de ani, care a prins două meciuri la Dinamo în sezonul 2020-2021, iar în campionatul trecut a fost pe bancă în 21 de partide.

Burcă nu comentează faza penalty-ului repetat și ratat și nici arbitrajul lui Porumbel

Burcă nu a vrut să se lege de faza în care Neluț Roșu nu a transformat penalty-ul obținut din simulare de Lazăr. Arbitrul a dictat prima dată, când a transformat, repetare, fiindcă mulți jucători intraseră în careu, iar a doua oară a apărat Dur-Bozoancă și arbitrul a lăsat faza să continue, deși în careu intraseră la fel de mulți jucători.

Faza penalty-ul a fost la scorul de 1-3, iar Dinamo ar fi putut reintra în meci. A fost, astfel, o fază psihologică a jocului.

”Ăsta e fotbalul. Nu am revăzut faza, dar mă gândesc că dacă a întors penalty-ul înseamnă că cineva a intrat în suprafața de pedeapsă. Nu cred că trebuie să arătăm acum cu degetul spre arbitraj, chiar dacă au fost unele inexactități. Ce pot să spun! Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Avem foarte mult de muncă și trebuie să ne uităm în primul rând la noi, să ne analizăm și după să începem să comentăm arbitrajul. În momentul de față nu e cazul să ne apucăm să vorbim de arbitraj pentru că noi suntem departe de ceea ce trebuie să arătăm”, a comentat Ovidiu Burcă.

”E greu la Dinamo când pierzi, e presiune, dar asta e situația”

La final, antrenorul echipei Dinamo a recunoscut superioritatea din acest moment a celor de la SC Oțelul.

”Suporterii nu trebuie să fie rezervați, pentru că la Dinamo nu există decât să te bați pentru fiecare minge, să câștigi fiecare meci. Ne-a bătut o echipă promovată din Liga a 3-a, dar e o echipă care e de un an de zile alături de un antrenor, a avut foarte puțini jucători care au venit în perioada asta. E o echipă mult mai omogenă, care are un proces în spate. Noi avem trei săptămâni. Sunt și momente dintr-astea. Și, încă o dată, nu trebuie să ne abatem de la drumul nostru, chiar dacă e greu la Dinamo când pierzi, e presiune, dar asta e situația”, a mai spus Burcă.

Cu 3 puncte acumulate în primele două etape ale Ligii 2, Dinamo e pe poziția a 11-a, cu golaveraj 2-3. În etapa a 3-a, Dinamo joacă sâmbătă, de la ora 18:45, în deplasare la Viitorul Pandurii Târgu Jiu (locul 19, 0 puncte).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa a 2-a

https://liga2.prosport.ro/seria-1/asa-i-place-lui-dorinel-munteanu-e-in-sfarsit-multumit-dupa-ce-sc-otelul-a-invins-dinamo-felicit-jucatorii-au-avut-atitudine-si-am-castigat-meritat-reactie-sincera-despre-fanii-19241106

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-sc-otelul-incepe-la-ora-1800-primul-11-ales-de-ovidiu-burca-19241045

Marius ANGHEL 16 Aug. 2022, 21:50 Liga 2
Pe aceeași temă