Transfer degeaba?

Transfer degeaba?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandal, injurii, jigniri și amențări cu forurile europene! Asta a născut transferul celui poreclit „Ață” în Germania. Neînțelegerile dintre Steaua și FCM Bacău privind plata celor 500.000 de euro ar putea duce la ratarea transferului și suspendarea jucătorului.

Concret, în ciuda faptului că Lovin a semnat ieri la prânz cu TSV Munchen, consecințele ar putea avea urmări negative, dacă jucătorul va debuta într-un meci oficial pentru nemți: suspendarea fotbalistului, neprogramarea Stelei în campionat și daune de un milion de euro către FCM Bacău!

Banul, mărul discordiei

Nemții au anunțat că cei 500.000 de euro vor fi virați până anul viitor, în trei tranșe, Steaua este de acord, Bacăul nu! Supărat că Becali l-a jignit, Sechelariu amenință că dacă nu va primi toata suma în cursul acestei săptămâni, Steaua și jucătorul vor avea de suferit: „Vor vedea ei ce vor păți! Nu m-a anunțat nimeni că Lovin a semnat. I-am transmis lui Becali că vreau imediat banii pe jucător. Dacă nu îi voi primi, va fi foarte grav, vor vedea! Contractul e beton, așa că nu există cale de întoarcere”.

„Îți dăm banii”

Ieri, steliștii au înregistrat un act la FRF, pe care l-au trimis la Bacău și prin care se obligă să vireze toată suma, însă nu se obligă să stipuleze în contract și termenul limită: „Așa este, în aceste hârtii nu e stipulată nicio dată, deci banii îi putem primi și în 2020, nu sunt de acord, consecințele le va suporta Becali. Pot fi acuzat de port ilegal de creier, nu de prostie, ca Gigi”

Se auto-suspendă

În actul adițional, dintre Steaua și FCM Bacău apare și semnatura jucătorului. Concluzia? Dacă fotbalistul va evolua pentru o altă echipă și va debuta într-un meci oficial, în afara Stelei, fără aprobarea formației moldovene, aceasta riscă să fie suspendat.
 
Apel la Sechelariu

Vasile Miriuță este convins că Steaua și FCM Bacău va remedia problema privind eșalonarea celor 500.000 de euro: „Noi am reprezentat jucătorul. Steaua cu nemții s-a înțeles, acum va rămâne ca cei din Ghencea să se înțeleagă și cu cei de la Bacău. În fotbal te poți aștepta la orice, dar nu cred că domnul Sechelariu va opri tranzacția, este un om de onoare, pe care-l respect foarte mult, va exista înțelegere”

"Eu nu mă voi răzgândi nici dacă mă va suna Lovin. Îmi pare rău de el, ar putea cădea la mijloc, dar contractele sunt contracte"

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen