Tamaș, pus în gardă: va plăti scump orice pas greșit. Argăseală: „La Steaua nu i se va permite așa ceva”

Valeriu Argăseală a confirmat transferul lui Gabi Tamaș în Ghencea și a precizat că mâine urmează să plece în Spania pentru a i se alătura lotului antrenat de Costel Gâlcă.
Tamaș, pus în gardă: va plăti scump orice pas greșit. Argăseală: "La Steaua nu i se va permite așa ceva"

Valeriu Argăseală a confirmat transferul lui Gabi Tamaș în Ghencea și a precizat că vineri urmează să plece în Spania pentru a i se alătura lotului antrenat de Costel Gâlcă.

„Ne-am înțeles cu Tamaș, iar el va intra de acum în programul normal al echipei. Va pleca mâine spre Spania (n.r. în cantonament), în jurul orei 5”, a spus Argăseală.

Întrebat despre posibilitatea ca Gabi Tamaș să apară din nou în prim-plan prin evenimente mai puțin plăcute din viața extrasportivă, Argăseală a oferit un răspuns extrem de ferm, prin care i-a transmis proaspătului fundaș al campioanei că orice ieșire în decor va fi taxată scump de Steaua.

„La Steaua nu i se va permite așa ceva și cu siguranță nu va mai călca strâmb din acest punct de vedere”, a mai spus Argăseală.

Gabriel Tamaș, care a evoluat ultima dată la Watford, a semnat o înțelegere valabilă doi ani cu FC Steaua, din postura de fotbalist liber de contract. Jucătorul va purta tricoul cu numărul 30 și se va alătura în curând lotului Stelei, aflat în cantonament la Oliva Nova, în Spania.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]