Se îndeplinește „visul” lui Becali? Jucătorul pe care a tot încercat să-l transfere a ajuns liber de contract

Autor: Cristian Voicu Publicat: 03 Aug. 2018, 19:55 Actualizat: 03 Aug. 2018, 19:56 Liga 1
Se îndeplinește „visul” lui Becali? Jucătorul pe care a tot încercat să-l transfere a ajuns liber de contract

Ante Puljic (30 de ani), fundașul pe care Gigi Becali a încercat în două rânduri să-l convingă să vină la FCSB, a ajuns liber de contract, după despărțirea de rușii de la Tom Tomsk.

Adus de Mircea Rednic în România, împrumut de la belgienii de la Genk, Puljic a făcut o impresie foarte bună în sezonul 2015/2016, când a îmbrăcat tricoul lui Dinamo, iar evoluțiile foarte constante l-au transformat, imediat, într-o țintă pentru finanțatorul vicecampioanei României. Imediat după ce împrumutul în Ștefan cel Mare a expirat, Becali a intrat pe fir, a negociat cu stoperul ex-iugoslav, dar nu a putut ajunge la un acord financiar și mutarea a picat.

Ulterior, Puljic a rămas în atenția clubului roș-albastru, chiar și după ce a semnat cu Tom Tomsk, clubul din Rusia care i-a pus pe masă un salariu uriaș, de 45.000 de euro pe lună. Acum, însă, problemele financiare ale rușilor l-au forțat pe Puljic să plece din Rusia, iar situația nu e cu mult schimbată: FCSB caută un stoper, Puljic caută o echipă la care să joace!

„Puljic e ca și luat. A fost o discuție cu impresarul, până la urmă a zis că ia de la jucător, dar că vrea salariu mai mare. Până la urmă era vorba de vreo 20.000 de euro. Nu stăm în 20.000 de euro, i-am zis lui Mihai să-i dea. Așteptăm să devină jucător liber și gata”, spunea Gigi Becali, în urmă cu doi ani, înainte să-l vândă pe Fernando Varela.

Finalist al Cupei României cu Dinamo, Puljic a jucat 28 de meciuri și a înscris două goluri în sezonul petrecut în Ștefan cel Mare, unul chiar într-un derby cu FCSB.

La 30 de ani, croatul crescut de Hajduk Split, adversara FCSB-ului din turul al treilea al Europa League, e cotat la 600.000 de euro.

Autor: Cristian Voicu Publicat: 03 Aug. 2018, 19:55 Actualizat: 03 Aug. 2018, 19:56 Liga 1
Pe aceeași temă
Cum s-a filmat Inna în mașină, înainte să moară în accidentul teribil. Rudele și apropiații vedetei nu își revin din șoc
Cum s-a filmat Inna în mașină, înainte să moară în accidentul teribil. Rudele și apropiații vedetei nu își revin din șoc
Strigător la cer: Ce a povestit un suporter norvegian despre deplasarea sa în România
Strigător la cer: Ce a povestit un suporter norvegian despre deplasarea sa în România
Comentator Pro TV, pus la zid: „Nu mai există nicăieri în lume o astfel de situaţie jenantă“
Comentator Pro TV, pus la zid: „Nu mai există nicăieri în lume o astfel de situaţie jenantă“
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
EXCLUSIV | Fumuri galactice la națională?! Dezvaluiri despre comportamentul lui George Pușcaș și Ionuț Radu la lot: „Foarte cu nasul pe sus”
EXCLUSIV | Fumuri galactice la națională?! Dezvaluiri despre comportamentul lui George Pușcaș și Ionuț Radu la lot: ...
A murit INNA! Tanara bloggerita din Moldova si-a pierdut viata intr-un accident cumplit!
A murit INNA! Tanara bloggerita din Moldova si-a pierdut viata intr-un accident cumplit!
Permis uitat acasă, permis suspendat, fără permis: Ce păţeşti dacă eşti prins la volan în fiecare din cazuri
Permis uitat acasă, permis suspendat, fără permis: Ce păţeşti dacă eşti prins la volan în fiecare din cazuri
Transfer BOMBĂ în La Liga! Edinson Cavani şi-a dat ACORDUL. Când se face mutarea
Transfer BOMBĂ în La Liga! Edinson Cavani şi-a dat ACORDUL. Când se face mutarea
BREAKING. Tăriceanu şi Orban cad de acord
BREAKING. Tăriceanu şi Orban cad de acord
Liviu Dragnea atacă în forţă din spatele gratiilor. Mişcarea făcută de fostul lider al PSD
Liviu Dragnea atacă în forţă din spatele gratiilor. Mişcarea făcută de fostul lider al PSD
O tânără a bătut la uşa unui VECIN, în căutare de ajutor. Bărbatul a lăsat-o înăuntru şi i-a dat ceva să bea / La scurt timp, lucrurile au degenerat / Poliţia, îngrozită de crimă: I-am găsit cadavrul într-un „sicriu” de ciment
O tânără a bătut la uşa unui VECIN, în căutare de ajutor. Bărbatul a lăsat-o înăuntru şi i-a dat ceva să bea ...
ULTIMA ORA! Vesti despre Constantinescu! S-a intamplat inevitabilul
ULTIMA ORA! Vesti despre Constantinescu! S-a intamplat inevitabilul
Vești proaste pentru acești români de la ANAF! Vineri este termenul limită! Nu este de glumă
Vești proaste pentru acești români de la ANAF! Vineri este termenul limită! Nu este de glumă
Răsturnare de situație în cazul Caracal. S-a întâmplat într-un cimitir! Alexandra și Luiza...
Răsturnare de situație în cazul Caracal. S-a întâmplat într-un cimitir! Alexandra și Luiza...
ANM e in alerta! Un ciclon se apropie de România! Când se va strica vremea
ANM e in alerta! Un ciclon se apropie de România! Când se va strica vremea
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
Scandalos! Gheorghe Dincă, eliberat din închisoare peste câteva zile?!
Scandalos! Gheorghe Dincă, eliberat din închisoare peste câteva zile?!
Fară alocație pentru elevi dacă aceșia au absente la scoală! Numărul maxim permis
Fară alocație pentru elevi dacă aceșia au absente la scoală! Numărul maxim permis
Cine e fostul soţ al Irinei Rimes? A inselat-o de doua ori in timpul casniciei
Cine e fostul soţ al Irinei Rimes? A inselat-o de doua ori in timpul casniciei
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare tv.  Cine este barbatul cu care o relatie de 32 de ani. Decizia ei de a nu se marita le-a afectat povestea de iubire
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare ...
A început războiul pentru fabrica Volkswagen: Bulgaria îşi dublează oferta. Ce va face România?
A început războiul pentru fabrica Volkswagen: Bulgaria îşi dublează oferta. Ce va face România?
Nicoleta Luciu are 39 de ani şi nu mai apare la TV! Cum a ajuns să arate fosta vedetă, care făcea ravagii în revistele pentru bărbaţi. FOTO
Nicoleta Luciu are 39 de ani şi nu mai apare la TV! Cum a ajuns să arate fosta vedetă, care făcea ravagii în revistele ...
TULBURĂTOR! Cum a ajuns să arate Florin Piersic jr. la 51 de ani! Ce s-a ales de actor, în comparație cu tatăl său, este dezolant! FOTO
TULBURĂTOR! Cum a ajuns să arate Florin Piersic jr. la 51 de ani! Ce s-a ales de actor, în comparație cu tatăl său, ...
Marea Britanie are semnat un nou acord Brexit
Marea Britanie are semnat un nou acord Brexit
Cine suferă de anxietate în tinerețe, riscă să aibă Alzheimer la bătrânețe
Cine suferă de anxietate în tinerețe, riscă să aibă Alzheimer la bătrânețe