Reacția lui Gabi Mureșan după ce a aflat că va fi dat în judecată de Rusescu. „Ce pot să fac? Doar să mă apăr. Dacă eram eu în locul lui Rusescu nu se mai făcea atâta tam-tam”

Reacția lui Gabi Mureșan după ce a aflat că va fi dat în judecată de Rusescu.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Mureșan este extrem de afectat din cauza scandalului care s-a iscat în fotbalul românesc după ce i-a produs acea accidentare nefericită lui Raul Rusescu. Mijlocașul mureșenilor crede că decizia de a fi suspendat 16 etape e una exagerată, dar i se pare normal să primească o suspendare de câteva etape.

„I-am dat sms imediat după meci, dar nu mi-a răspuns. Apoi a doua zi când l-am sunat nu mi-a răspuns. Am înțeles că e supărat și nu vrea să vorbească cu mine. Dacă se va ajunge la instanțele civile, ce pot să fac? Doar să mă apăr. Nu a fost nimic intenționat la acea lovitură, am încercat doar să mă protejez, îmi cer din nou scuze. Aș fi fost de acord să fiu suspendat o lună sau două, dar 16 etape e exagerat. Mi-aș dori foarte mult ca el să înceapă să joace din februarie. Nici Sânmărtean nu cred că a vrut să-l lovească pe jucătorul danez, dar se mai întâmplă astfel de accidentări. Cred că au mai fost astfel de contacte și înainte. Dacă nu era un jucător de la Steaua sau dacă eram eu în locul lui Rusescu cred că nu se mai făcea atâta tam-tam.”, a spus Gabi Mureșan la Sport.ro.

Valeriu Argăseală a anunțat că Raul Rusescu intenționează să-l acționeze în judecată în civil pe Gabi Mureșan din cauza accidentării provocate la partida dintre ASA Tg. Mureș și Steaua. Daniel Stanciu a spus că jucătorul mureșenilor a fost surprins de decizia atacantului Stelei, dar că e dreptul acestuia să urmeze orice cale își dorește. În ceea ce privește anularea suspendării de 16 etape a lui Mureșan, managerul mureșenilor a precizat că clubul nu a cerut ca jucătorul să nu fie suspendat, ci doar faptul că a fost încadrat la un articol greșit din regulament.

„Mureșan a rămas surprins. Până la urmă e decizia lui Rusescu să facă cum crede de cuvință, la fel ca și cei de la Steaua. Noi nu am cerut reducerea pedepsei, ci doar faptul că acea pedeapsă s-a încadrat într-un articol eronat. Noi cerem să se stabilească unde s-a greșit, la Comisia de Disciplină sau la cea de Recurs”, a spus și Daniel Stanciu.

Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal a decis luni să anuleze suspendarea de 16 etape care îi fusese acordată lui Gabi Mureșan pentru lovirea cu cotul a jucătorului Rusescu. Mijlocașul de la ASA Târgu Mureș primise această pedeapsă din partea Comisiei de Disciplină a FRF.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…