Mesajul lui Gnohere pentru contestatari: „Să vină în vestiar și să îmi vadă corpul. Oamenii îl vor cunoaște pe Bizon”

Mesajul lui Gnohere pentru contestatari:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gnohere a marcat golul victoriei pentru Dinamo în partida cu ACS Poli Timișoara, scor 2-1, și a oferit primele declarații imediat după meci. Acesta a ținut să le răspundă celor care nu au vut încredere în calitățile lui de fotbalist și care l-au criticat pentru faptul că este prea gras pentru un jucător.

„Îmi place să mi se spună Bizonul, iar de acum înainte oamenii îl vor cunoaște pe Bizon. Vom vedea pe teren și în evoluțiile mele dacă sunt gras. Cei care au spus asta să vină în vestiar și să îmi vadă corpul și vorbim după aceea”, a spus Gnohere la Dolce Sport.

După meciul cu Viitorul, Basarab Panduru a comentat dur greutatea atacantului și i-a criticat pe cei de la Dinamo pentru transferul francezului.

„Din toată lumea asta, cum se întâmplă ca în România să vină cei mai grași fotbaliști din lume? Mi se pare incredibil să ai 104 kilograme și să fii nevoit să slăbești 24. Și cel de la Dinamo, Gnohere, și acest băiat de la CFR, Vitor Bruno. Cu două guri mănâncă ei doi”, spunea Panduru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României

RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București

Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis

A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO

Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…