„Guriță” contra-atacă**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai bun om al Timișoarei cu Iași și cu Rapid, Cosmin Contra,
va fi aproape sigur rezervă și mâine. Sabău îl consideră un jucător
important și spune că o nouă accidentare îi poate fi fatală lui
„Guriță”.

Chiar dacă susține că se simte refăcut complet după ruptura
musculară suferită în al doilea cantonament din Antalya, Cosmin
Contra nu l-a convins pe Sabău că a trecut peste problema medicală
avută. Tehnicianul este la fel de dornic să îl aibă pe timișorean
în primul „11”, dar i-a transmis fotbalistului că, dacă îl expune
unei recidive, campionatul se încheie pentru Contra în cazul unei
noi accidentări. Gazonul îmbibat cu apă este și el un factor
important. „S-ar putea să apară Cosmin în echipă de la început, dar
sunt riscuri! El încă nu este 100% pregătit fizic, dacă
recidivează, dacă îl accidentez pe un astfel de teren, s-a terminat
campionatul pentru el”, a spus Sabău.

„Vreau
să joc din primul minut”

Pe de altă parte, fostul internațional dă semne că s-a săturat
să stea pe bancă la începutul meciurilor și arde de nerăbdare să
intre în primul „11”. „Eu sper să joc din primul minut”, este
mesajul lui Contra, care este convins că nu se va accidenta din
nou: „Fac antrenamente normale, nu mai am probleme, nu mai simt
dureri. Este un risc pentru că sunt terenurile așa cum sunt din
cauza vremii, dar se poate întâmpla și peste trei săptămâni să
recidivez. Eu cred că nu voi recidiva”.

Suntem la o sută de ani distanță de Spania. Din toate
punctele de vedere. Aceasta e Liga I

Cosmin Contra, fundaș Poli

72 de
selecții are Cosmin Contra la naționala României

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele