Flavius Stoican dă vina pe arbitraj pentru înfrângerea din campionat: „Asta m-a întrebat asistentul după meci”

Pandurii Târgu Jiu a pierdut, vineri, scor 3-1, meciul jucat la Severin cu ACS Poli Timișoara, iar la finalul partidei antrenorul Flavius Stoican s-a declarat nemulțumit de maniera de arbitraj a brigăzii conduse de Sebastian Colțescu.
Flavius Stoican dă vina pe arbitraj pentru înfrângerea din campionat: "Asta m-a întrebat asistentul după meci"

Pandurii Târgu Jiu a pierdut, vineri, scor 3-1, meciul jucat la Severin cu ACS Poli Timișoara, iar la finalul partidei antrenorul Flavius Stoican s-a declarat nemulțumit de maniera de arbitraj a brigăzii conduse de Sebastian Colțescu.

În urma acestui rezultat, ACS Poli Timișoara a acumulat 17 puncte și a urcat pe locul patru în clasamentul din play-out, în timp ce Pandurii Tg. Jiu a căzut pe locul de baraj, șase, cu 16 puncte. După fluierul de final, la flash-interviu, tehnicianul Flavius Stoican și-a spus nemulțumirile legate de arbitraj, susținând că cel mai tare l-a nemulțumit prestația arbitrului asistent.

„Am început meciul bine, am avut o prima repriză foarte bună, cu ocazii de gol, o circulație bună a balonului, chiar dacă în unele momente am avut doar posesie, fără progresie. Într-adevăr, după pauză am primit acel cartonaș roșu și cred eu că apoi ne-am retras un pic, au venit și acele greșeli personale și totul s-a dus de râpă.

Nu știu dacă am ceva să-i reproșez domnului Colțescu, cât am ceva să-i reproșez asistentului.În minutul 20 și ceva, când a dat penalty, nu a fost penalty. A fost un fault în afara careului, l-a pus el în careu. Chiar el m-a întrebat după meci cu ce a influențat rezultatul. Cum să dai penalty într-o situație din asta? Că eu azi aveam câteva milioane primă, 30 de milioane, și puteam să pierd banii. Și i-am pierdut, dar e adevărat că nu din cauza lui”, a spus Stoican la Dolce Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]