„Eu nu am vrut să vorbesc pentru a nu-l expune. Dar a vorbit el și nu mai am de ce să mă feresc”. Adevăratul motiv pentru care Ioniță nu joacă la CFR, dezvăluit de Edi Iordănescu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Ioniță (23 de ani) reprezintă una dintre marile enigme ale ultimelor luni, iar explicația pentru absența mijlocașului ofensiv din echipa CFR-ului a fost dată de Edward Iordănescu.

La câteva săptămâni de la momentul în care a fost îndepărtat de la CFR Cluj pentru a i se face loc lui Toni Conceicao, Iordănescu Jr. a ales să facă public motivul pentru care nu a mizat pe talentatul fotbalist cu care a obținut rezultate bune la Astra. Asta după ce cel poreclit „Bulgarul” s-a plâns că primește foarte puține șanse, la fel cum se întâmpla și în mandatul lui Dan Petrescu.

Adevărul spus de Edi Iordănescu e că Ioniță s-a prezentat la reunirea lotului celor de la CFR Cluj cu nu mai puțin de cinci kilograme și jumătate peste greutatea optimă, iar acest detaliu l-a făcut pe fostul antrenor din Gruia să nu-l forțeze în startul de sezon: „Eu nu am vrut să vorbesc public despre Alex pentru a nu-l expune, însă am văzut că a făcut-o el și, atunci, nu am de ce să mă mai feresc. A venit la pregătire cu cinci kilograme și jumătate în plus. A suferit mult în pregătire, a suportat-o foarte greu, chiar dacă intensitatea și volumul au fost la nivel mediu. Când am debutat oficial în competiții, el nu era la un nivel optim. Am vrut să nu-l expun și să-l reintroduc treptat”, a declarat fiul fostului selecționer, pentru Gazeta Sporturilor, înainte să transmită că, din punctul său de vedere, Ioniță va redeveni fotbalistul care-i convingea pe șefii din Gruia să achite Astrei nu mai puțin de 1,5 milioane de euro: „E un jucător pe care îl știam foarte bine din trecut și știam cum să lucrez cu el. Din toate punctele de vedere, sunt sigur că-și va reveni. E valoros, are potențial incredibil”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen