Debut cu dreptul **pentru Andone

Debut cu dreptul **pentru Andone
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andone a bifat o victorie la primul meci la Rapid, 2-1 în
deplasare cu Internațional, într-o partidă în care omul decisiv
pentru giuleșteni a fost Săpunaru. Fundașul a participat la primul
gol, l-a marcat pe al doilea și a fost omul providențial, la o fază
în care Stoianof putea egala.

La meciul de debut pe banca Rapidului, Andone a surprins încă de
la început. A schimbat sistemul, dar a venit și cu câteva premiere.
Dacă Săpunaru a revenit pe postul care l-a consacrat, fundaș
dreapta, Helder a fost urcat în premieră mijlocaș dreapta, iar
Gauracs a fost titular. Până să se dezmetecească rapidiștii cu
schimbările, Băcilă (9) pătrunde în careul Rapidului, pe dreapta,
și trimite o torpilă care după ce lovește și transversala intră în
poartă: 1-0 pentru Internațional.

Rapidul acuză șocul, dar nu e capabilă să revină. Cesinha e
singurul care încearcă ceva în prima repriză, dar brazilianul, cu
incursiuni când pe stânga, când pe dreapta, nu nimerește poarta lui
Popa. Ando îl schimbă la pauză pe Gauracs, cu Ioniță, dar letonul
are scuza că nici nu a primit balone eficiente. În șapte minute,
rapidiștii decis soarta meciului, după două faze fixe. În minutul
51, Săpunaru execută un aut de pe dreapta, M. Constantin
prelungește cu capul, iar Grigorie reia simplu, cu latul, din 6
metri. Șapte minute mai târziu, Spadacio execută o lovitură liberă,
iar Săpunaru înscrie primul său gol după revenriea la Rapid, cu un
cap din 7 metri. Internațional irosește o ocazie imensă de a egala,
prin Stoianof, care mai întâi șuteaă doar în Săpunaru, omul
meciului pentru Rapid, apoi îi prilejuiește un reflex senzațional
fostului său goalkeeper și coechipier de la Craiova,
Bornescu.

Tabela rămâne neschimbată până la final, iar Rapidul bifează primul
succes după trei etape în care a cunoscut doar înfrângerea.


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI
DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A
PARTIDEI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă