Gerard Pique nu are niciun dubiu: „Barcelona e mai puternică decât Real Madrid”

Florentin Dincă
Gerard Pique nu are niciun dubiu: „Barcelona e mai puternică decât Real Madrid”
Gerard Pique o vede favorita in La Liga tot pe Barcelona. Foto: Profimedia 28.07.2026

Gerard Pique nu-și uită fosta echipă înaintea startului noului sezon din La Liga și susține că Barcelona pornește favorită în fața marii rivale Real Madrid.

Ex-fundașul central al catalanilor crede că ultimele două campionate câștigate și evoluția jucătorilor care s-au adaptat cerințelor lui Hansi Flick transformă trupa de pe Nou Camp în principala candidată la câștigarea titlului.

Pique nu uită și nu iartă. „Barcelona e mai puternică decât Real Madrid”

„Sângele apă nu se face” pentru Gerard Pique. Fostul fotbalist nu o uită de Barcelona înaintea startului unei noi stagiuni din La Liga și este convins că trupa lui Hansi Flick este favorită la câștigarea campionatului în fața rivalilor de la Real Madrid.

Statutul dat de câștigarea ultimelor două titluri le conferă catalanilor și faptul că fotbaliștii s-au acomodat cu stilul de joc implementat de antrenorul german o transformă pe campioană în candidata numărul unu la triumful din La Liga.

„Cred că în acest moment și la începutul campionatului, Barcelona este încă mai puternică decât Real Madrid. Câștigarea ultimelor două sezoane îi conferă echipei un anumit statut și credibilitate, așa că începe sezonul ca favorită. Dar acest avantaj trebuie confirmat pe teren.

Jucătorii și echipa s-au adaptat deja cerințelor antrenorului. Clubul își menține stabilitatea, Flick este la al treilea sezon, iar jucătorii au stăpânit bine modelul de joc și formatul de lucru. Datorită acestui fapt, Barcelona începe sezonul cu un avantaj”, a spus Gerard Pique, pentru Sport.

Gerard Pique a evoluat pentru Barcelona timp de un deceniu și jumătae, în perioada 2008 – 2023. La finalul aventurii pe Nou camp s-a retras din fotbal, iar în momentul de față este acționar la Andorra, club din La Liga 2.

Foto: Facebook
Real Madrid C.F.

Campanie agresivă de transferuri pentru a stopa supremația marii rivale

Atacantul Yan Diomande este la un pas de Real Madrid, după ce „albii” s-ar fi înțeles cu RB Leipzig pentru o sumă mai mare de 100 de milioane de euro. La fel de aproape de transferul la trupa blanco ar fi și internaționalul spaniol Rodri, „creierul” lui Manchester City și al „Furiei Roja”.

În această vară, pe lângă revenirea lui Jose Mourinho, Real Madrid a bifat transferurile lui Marc Cucurella, adus cu 50 de milioane de euro de la Chelsea și Denzel Dumfries, achiziționat pentru cu 20 de milioane de euro de la Inter Milano.

Clubul de pe Bernabeu i-a mai legitimat pe Ibrahima Konate și pe Bernardo Silva, ambii liberi de contract, după ce și-au încheiat socotelile cu Liverpool, respectiv Manchester City.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]