Surpriză pentru jucătorii Universității Craiova înaintea returului cu Levski Sofia! Cine a venit în cantonamentul oltenilor

Surpriză pentru jucătorii Universității Craiova înaintea returului cu Levski Sofia! Cine a venit în cantonamentul oltenilor
Sursa foto: Sport Pictures

Jucătorii Universității Craiova au avut parte de o vizită surpriză înaintea meciului decisiv cu Levski Sofia. Fostul lor coleg, Vasile Mogoș (33 de ani), a mers în cantonament să le ureze succes.

Acesta a părăsit echipa la finalul sezonului în care a fost realizat eventul, dar a rămas un fan înrăit. Drept dovadă, a decis să se întoarcă din Italia pentru a lua parte la duelul programat miercuri, 29 iulie, la ora 20:30.

Alb-albaștrii trebuie să marcheze două goluri și să nu mai primească niciunul pentru a tranșa calificarea în 90 de minute. În prima manșă s-au văzut învinși, scor 0-1.

Vasile Mogoș a mers în cantonamentul Universității Craiova înaintea meciului cu Levski Sofia

Adus în cea de-a doua parte a sezonului 2024-2025, Mogoș a avut în total 34 de apariții în tricoul Universității Craiova, contribuind cu un gol. Această experiență i-a adus două trofee în palmares (campionatul și Cupa), plus o calificare în faza principală a Conference League.

Deși ar fi putut continua, căci oficialii i-au propus prelungirea contractului, a hotărât să se întoarcă în Italia, țara în care și-a început cariera, pentru a fi alături de familie. A rămas, însă, foarte bun prieten cu foștii colegi, pe care nu ezită să-i viziteze, mai ales în momentele importante.

Pe pagina oficială de Facebook a clubului a fost publicat un filmuleț care îl surprinde pe fostul fundaș chiar în timp ce-și face apariția în cantonamentul echipei. „Vasile Mogoș, leu pe viață! A venit special la Craiova pentru a susține Știința în duelul cu Levski”, au transmis oltenii.

Gestul nu i-a bucurat doar pe jucători, ci și pe suporteri. Stau mărturie miile de like-uri pe care postarea a reușit să le adune în doar câteva ore, plus nelipsitele comentarii.

Încrezător înaintea partidei: „Totul depinde de noi. Nu m-a impresionat nimic la bulgari”

Ulterior, Vasile Mogoș și-a împărtășit impresiile despre duelul de pe „Ion Oblemenco”, dând asigurări că „juveții” pot trece mai departe, chiar dacă au plecat învinși de la Sofia. Din punctul său de vedere, Levski nu s-a dovedit a fi net superioară.

„Am venit în țară să susțin băieții. Am venit la Craiova și eu cred că va fi cum trebuie să fie. Poate au moralul puțin jos, sunt două înfrângeri și la moral contează. După meciul cu Dinamo a fost greu, am simțit pănă și eu.

Când eram eu, toată echipa era un suflet și așa a rămas și acum. Eu, sincer, despre Levski cred că a câștigat pentru că am greșit noi, nu pentru că a fost ea mai bună. Cred că totul depinde de noi. Nu m-a impresionat nimic la bulgari.

Eu, totuși, sper să fie cum ne-au obișnuit fanii, să ne susțină acolo băieții. Eu am venit din Italia să-i susțin, pentru că mi-a fost dor de ei”, a declarat stoperul pentru gsp.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania