„Caro ne-a reclamat peste tot, doar la pompieri n-a ajuns!** Face schemele de joc cu avocații” În ce condiții revine MM la Vaslui

Redactor:
Cosmin Boghiu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica a plecat după doar patru zile de la Vaslui, iar
Porumboiu pune tunurile pe spaniol. Bossul Vasluiului a declarat că
Mihai Stoica va reveni doar dacă antrenorul va pleca: „Și-a pus
mâinile în cap când a văzut antrenamentele. Nici la juniori nu a
văzut așa ceva”

„Sunt multe lucruri care l-au uimit. Acest Lopez Caro,
despre care toată presa din Spania spune că îl terorizam, nu are
niciun interes. Are interese total opuse celor de la club.
Dacă Lopez Caro pleacă, Mihai
Stoica se întoarce imediat
. Sunt ferm convins că, dacă
lucrurile erau liniștite, sunt ferm convins că nu are niciun motiv.
Relația noastră e fără cusur. Doar că a venit într-un moment în
care focul e continuu la Vaslui. Pleacă din cauza unui om care nu
are niciun scrupul. Lopez Caro este nepriceput, dar și rău-voitor.
Nu poți să faci echipa așa cum ai făcut-o, să le dai încă cinci
zile libere. Nimeni nu face asta în Liga 1. E inimaginabil, mi-am
dat seama că nu are decât un singur scop. Pur și simplu noi am
ieșit din toate competițiile și nu văd dacă noi am mai putea să
luăm ceva”
, a declarat Porumboiu la Sport.ro

„Caro stă la pândă, doar la Pompieri nu
ne-a reclamat!”


„MM a văzut două antrenamente și și-a pus mâinile în cap. Nici la
juniori nu a văzut așa ceva. Ce face, face doar să ne forțeze mâna
noastră să îl demitem. Nu îl interesează ce se întâmplă la Vaslui.
Vine și stă o oră și jumătate la teren și pleacă fără nicio vorbă.
Stă la pândă. Mihai a avut o atitudine de respingere a acestei
situații. Lopez Caro ne-a reclamat peste tot, doar la pompieri nu a
ajuns. El face schemele de joc cu avocații. I-am spus lui Mihai și
l-am rugat să ne aștepte”
, a mai declarat Porumboiu la
Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele