Bancu și Cicâldău au dat verdictul după Craiova – Getafe 1-1: „Nu s-a văzut asta!”

Florentin Dincă
Alex Cicaldau, verdict dupa remiza cu Getafe. Foto: Sport Pictures

Alexandru Cicâldău (29 de ani) și Nicușor Bancu (34 de ani), doi dintre liderii Universității Craiova, au vorbit la finalul jocului încheiat nedecis cu Getafe, scor 1-1, în primul meci din faza ligii în Conference League.

Mijlocașul este de părere că, în ciuda cotei celor două echipe, aproape de trei ori mai mare pentru trupa din La Liga, în teren nu s-a văzut diferența între combatante.

Cicâldău, concluzie fermă după Universitatea Craiova – Getafe 1-1: „Nu s-a văzut asta!”

Alexandru Cicâldău a declarat la finalul remizei cu Getafe din Conference League că pe teren nu s-a văzut absolut nicio diferență între Universitatea Craiova și echipa care în sezonul trecut a terminat pe locul 7 în La Liga.

„Am făcut un joc bun, contra unei echipe bune. Avem acel gust amar, pentru că trebuia să luam cele trei puncte. Să ne bucurăm și de părțile bune, să analizăm ce trebuie să îmbunătățim, La jocul următor să eliminăm greșelile, cum a fost și la gol, una colectivă.

Când luăm gol greșim cu toții. Nu s-a văzut diferența. Am început bine, am avut ocazii, am tratat meciul serios. Am greșit, dar nu trebuia să îmi dea cartonaș galben.

Meciuri ușoare nu vor exista, acum trebuie să ne odihnim pentru meciul din campionat. Vom face față cu brio, nu avem titulari, nu avem rezerve, din trei in trei zile e foarte frumos să joci”, a declarat Cicâldău, la DigiSport.

Foto: Sport Pictures

Bancu e furios. „Nu sunt mulțumit cu egalul”

Căpitanul Nicușor Bancu crede că, după aspectul jocului, campioana României merita victoria, însă chiar și așa, consideră remiza un „început cu dreptul” în competiție.

„E bine că am început cu dreptul. A venit acea torpilă. Am făcut o partidă bună. Un rezultat echitabil. Meciurile de anul trecut ne-au ajutat, știm ce înseamnă partidele din grupă.

Încercăm să ridicăm ștacheta. Se cunosc meciurile dese, dar suntem mulți în lot, trebui să o scoatem la capăt. Nu sunt mulțumit cu egalul, ne-am dorit cele trei puncte, dar asta e, capul sus, vine meciul din campionat”, a spus Bancu.

FOTO: SPORT PICTURES

Programul Universității Craiova în Conference League

Universitatea Craiova – Getafe 1-1

Inter Club d’Escaldes – Universitatea Craiova, 22 octombrie, ora 19.45

Universitatea Craiova – KF Egnatia, 5 noiembrie, ora 22.00

Brighton – Universitatea Craiova, 26 noiembrie, ora 19.45

Kairat Almaty – Universitatea Craiova, 10 decembrie, ora 17.30

Universitatea Craiova – FC Copenhaga, 17 decembrie, ora 22.00

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]