Primarii din Sfântu Gheorghe și din Miercurea Ciuc, atac împotriva lui Andrei Nicolescu și a lui Dinamo

Andrei Nicolescu, pus la zid de primarii din Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc. Sursa foto: Sport Pictures

Deși a trecut aproape o săptămână de la meciul Sepsi – Dinamo din etapa a 11-a, scandalul nu s-a încheiat. Primarii din Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc au venit cu replici dure pentru Andrei Nicolescu.

Totul a pornit de la manifestările xenofobe ale ultrașilor care i-au însoțit pe alb-roșii în Covasna. Oficialul le-a condamnat ferm, dar a susținut că fanii gazdelor au intonat imnul Ținutului Secuiesc înaintea fluierului de start, cu scopul de a provoca.

Partida s-a încheiat cu victoria „câinilor roșii”, scor 2-0. Reușitele au fost marcate de Martin Pascual și Alberto Soro, în minutele 24, respectiv 36.

Scandalul de la Dinamo – Sepsi ia amploare. Primarul din Sfântu Gheorghe a ieșit la atac

În minutul 83, pe fondul scandărilor jignitoare din tribune, centralul Viorel Fluieran a întrerupt jocul timp de opt minute, declanșând astfel protocolul anti-discriminare. A fost, însă, unica măsură luată.

Chestionat pe marginea subiectului, Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe a militat pentru aplicarea unor sancțiuni dure în astfel de cazuri. Ba mai mult, a anunțat că s-a adresat atât FRF, cât și forului european, UEFA.

„Nu am fost în tribună, dar am fost de nenumărate ori la meciuri la care au existat comportamente care nu își au locul pe un stadion. Inclusiv la partidele cu Dinamo au mai fost asemenea manifestări din partea suporterilor. Deci cred că putem spune că ei recidivează în această activitate care nu ar trebui să aibă loc pe un stadion. Stadioanele nu ar trebui transformate în arene ale urii, iar asta se întâmplă în ultima perioadă în România.

Nu cred că nu putem noi să rezolvăm în România această problemă și că trebuie să o ducem la nivel european. O vom duce la nivel european dacă nu vom putea să o rezolvăm pe plan național, cu siguranță. Deci nu vom lăsa acest lucru, pentru că pur și simplu nu este normal ceea ce se întâmplă în acest moment pe stadioanele din România. Nu am primit încă un răspuns. De aceea am trimis în scris, pentru că de nenumărate ori l-am apelat personal pe domnul președinte Burleanu. L-am atenționat, l-am rugat, i-am atras atenția că nu este în regulă ceea ce se întâmplă și nu s-a întâmplat nimic”, a declarat acesta pentru fanatik.ro.

Primarul din Miercurea Ciuc: „Ce dacă se cântă în maghiară?”

La rândul său, edilul din Miercurea Ciuc s-a arătat deranjat de incidentele din timpului meciului, dar și de justificările lui Andrei Nicolescu. Nici arbitrii nu au scăpat „neșifonați”, pe motiv că ar evita să menționeze în rapoarte scandările cu caracter xenofob.

„Eu cred că, dacă ar exista un dialog onest între cluburi și suporteri, iar cluburile ar cere sportivitate din partea galeriilor, în majoritatea cazurilor această abordare ar avea succes. Și avem exemple care demonstrează că se poate. Pe de altă parte, dacă un club nu vrea să intervină, automat se întâmplă ceea ce vedem în peluze. Atunci ar trebui să intervină comisiile care analizează aceste situații.

Regulamentele ar trebui aplicate foarte ferm. Dar nu se întâmplă acest lucru. Sau se întâmplă foarte rar. Am văzut de foarte multe ori, inclusiv în sezonul trecut, situații în care arbitrii nu trec în raportul final al meciului asemenea incidente. Deși fenomenele se văd, se aud și sunt prezente în peluze, ele nu sunt consemnate.

Și ce dacă se cântă în maghiară? Dacă se cântă în slovenă sau în germană? Nu contează aceste lucruri! Aici este responsabilitatea clubului. Nicolescu transmite întotdeauna mesaje care sunt într-o coordonare perfectă cu galeriile. De aceea spun că sunt cluburi care sunt părtașe și partenere la aceste fenomene. Dacă se cântă în engleză, ce se întâmplă? Dacă se cântă în italiană, ce se întâmplă?”, a reacționat Korodi Attila

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]