Bergodi îl înțeapă** pe Gigi!

Bergodi îl înțeapă** pe Gigi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul acuză tratamentul la care au fost supuși Szekely și Kapetanos de către conducere

După meci, la conferința de presă, Bergodi a părut mai degrabă descumpănit de problemele interne care au reapărut în această săptămână, decât de rezultatul înregistrat în meciul cu Unirea.
Italianului parcă nu i-a venit să creadă că într-o perioadă când totul mergea bine pentru echipă, a apărut din senin problema lui Gigi Becali cu Szekely, căruia vrea să-i reducă salariul sau să-l vândă. „Mi se pare incredibil ca atunci când traversăm o perioadă bună, ceva să se rupă din interior. Așa e în România. Scuzați-mă, dar eu am altă mentalitate! A apărut această problemă cu Szekely… Am avut o discuție cu Janos, am făcut tot ce a depins de mine să-l fac să fie bine cu moralul ca să poată juca”, a spus Bergodi.

„La fel a fost înaintea meciului cu Ujpest”

Tehnicianul italian a continuat apoi să arunce încă o săgeată în direcția conducerii, neuitând că atacantul Kapetanos a fost și el afectat de practicile total neprofesioniste ale conducerii de a-i cere să renunțe la salariu chiar înaintea unui meci din Europa League. „Nu îmi explic astfel de lucruri. Ce sens au? La fel s-a întâmplat înaintea meciului cu Ujpest cu Kapetanos. Vedeți, cum stă cu psihicul de atunci? Nu știu dacă a putut să treacă peste asta și, iată, a luat două roșii în debutul sezonului”, a declarat Cristiano Bergodi.
Chiar cu o zi înaintea partidei cu Urziceniul, Gigi Becali făcuse o declarație șocantă la Sport.ro: „Nu voi accepta niciodată ca Nicoliță să fie rezerva lui Szekely. Nu am de ce să-l consult pe Bergodi, nu sunt eu angajatul lui. Nu mă obligă pe mine Bergodi ce să fac”. 

"Probabil că acum la înfrângere voi rămâne singur, dar asta e viața antrenorilor", Cristiano Bergodi, antrenor Steaua

I se trage de la bani!

Gigi Becali a pus zilele acestea presiune pe Janos Szekely pentru că vrea să-l convingă să renunțe la actualul contract care obligă clubul Steaua să-i mărească la fiecare 12 luni salariul cu câte 50.000 de euro. „Dacă Szekely acceptă să rămână cu 150.000 de euro, atunci îl las în pace. Dacă nu, va merge la Steaua II. I-am zis lui Szekely că nu are cum să joace în fața lui Bănel. Dar el e încăpățânat și vrea să îmi arate mie că e de Steaua”, a precizat patronul, care, din acest motiv, a fost aspru criticat ieri de suporterii steliști la poarta stadionului.

Și ce dacă m-au contestat 60 de vagabonzi? Ă‚ia sunt gunoaiele României. Păi, Steaua are milioane de suporteri care fac poze cu mine și mă votează”, Gigi Becali, finanțator Steaua


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele