400.000 €** pentru Cociș

400.000 €** pentru Cociș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timișoara dorește cu orice preț să îl păstreze și din vară pe
Răzvan Cociș (foto), iar pentru asta Marian Iancu este dispus să
scoată din buzunar o sumă impresionantă pentru salariu.

Bănățenii au început deja construcția nucleului pentru viitorul
sezon, iar mijlocașul este în acest moment o piesă importantă în
acel angrenaj. Tocmai de aceea, conducerea de pe Bega a început
deja tratativele. Fotbalistul mai are un angajament cu Poli valabil
până în luna iunie, după care va deveni liber de contract. Pentru
un înțelegere pe trei ani, clubul bănățean îi oferă un salariu de
400.000 de euro pe sezon lui Cociș, sumă care l-ar transforma în
cel mai bine plătit jucător din campionatul intern! „Cred că este
rezonabil pentru un fotbalist liber de contract. Va avea în fiecare
vară posibilitatea să plece la orice club mare care îl va dori, cât
timp se va achita pentru el cheltuiala pe care a făcut-o Timișoara
până în acel moment”, a spus Marian Iancu.

Și totuși, Răzvan Cociș nu se grăbește să dea un răspuns la oferta
pe care Poli i-a făcut-o zilele trecute, mai ales că și Steaua și-a
arătat deja interesul pentru el. „Oferta este foarte interesantă,
dar jucătorul va fi liber de contract din vară și poate că vor fi
alte oferte mai bune atunci”, a spus Tiberiu Petriș, unul din
reprezentanții lui Cociș, adăugând apoi: „Cel mai important este ca
Răzvan să joace bine și să ajute Timișoara acum. De contracte
vorbim în vară, mai este vreme până la finalul
campionatului”.

Numai că Marian Iancu nu este dispus să aștepte: „Oferta pentru
Cociș nu este fără limită de timp. Aștept un răspuns până săptămâna
viitoare”.


Te poți baza pe Cociș în toate situațiile. Pune mult
suflet și această echipă are nevoie de astfel de
jucători

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup