Gigi Becali nu a putut renunța la obiceiuri nici după revenirea lui Laurențiu Reghecampf (51 de ani) pe banca tehnică. Un jucător și-a semnat deja sentința: Arnold Garita (31 de ani).
Adus în perioada de mercato a verii, camerunezul a semnat un contract valabil doar câteva luni, până în iarnă. Despărțirea se poate produce fără probleme.
Împotriva Oțelului, „Reghe” l-a titularizat, dar a decis să-l schimbe în repriza a doua. Alexandru Stoian a intrat pe teren în locul lui și s-a dovedit a fi decisiv, căci a marcat unicul gol.
A doua zi după partida de pe Arena Națională, latifundiarul din Pipera a pus tunurile pe Arnold Garita, afirmând răspicat că îl va trage pe linie moartă. Cu atât mai mult cu cât principala variantă pentru postul de atacant va fi Denis Drăguș, care se confruntă momentan cu o accidentare.
„Am uitat și de Garita. Am jucat fără atacant și fără benzi. Miculescu «mort», Korenica, nici chiar «mort», dar nici ăla n-a făcut nimic. Pe Garita n-ai ce să-l mai pui, este pe dinafară. Nu este fotbalist, ce să mai?
Momentan, dacă îmi place jocul, n-am ce să zic. O să vină și Drăguș și o să vedem. Garita nu mai are unde să joace de acum. Avem Stoian în locul lui, de ce să mai intre Garita?”, a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.
De asemenea, finanțatorul roș-albaștrilor s-a arătat mulțumit de atitudinea arătată de jucători la debutul lui Laurențiu Reghecampf și a salutat decizia ca banderola de căpitan să ajungă pe brațul lui Karlo Muhar, dezvăluind că tehnicianul i-a comunicat-o anterior, într-o convorbire telefonică.
„Momentan, dacă îmi place jocul, n-am ce să zic. O să vină și Drăguș și o să vedem. Oricum ar fi, în iarnă iau 4-5 jucători că nu mai vreau așa, să joc în 11 contra 10 și să mă chinui să dau gol.
La Reghecampf e bine că jucătorii acceptă chinul. Mi-a plăcut la el că m-a sunat să-mi zică să-l pună pe Muhar căpitan. I-am zis că este o idee genială, eu așa am văzut fotbalul mereu.
Căpitanul de echipă trebuie să fie mereu mijlocaș central. Dacă este un mare fotbalist, nu ai ce să-i faci. Mi-a zis că o să-i mai schimbe. Când Muhar, când Drăguș… i-am zis că asta este o idee și mai genială. Ăștia sunt doi jucători valoroși”, a adăugat Gigi Becali.