Arnold Garita (31 de ani), atacantul de la care Gigi Becali (68) așteaptă goluri pe bandă rulantă, a vorbit sincer cu fanii despre condițiile pe care le-a găsit la FCSB.
Fotbalistul născut la Douala, în Camerun, a semnat cu roș-albaștrii pe 20 august 2026. De atunci a reușit să bifeze patru partide oficiale, trei în Superliga și una în Cupa României, fără să înscrie sau să paseze decisiv.
Arnold Garita a semnat cu FCSB pe 20 august, iar la acel moment li s-a alăturat roș-albaștrilor pentru a-i crea concurență în centrul atacului lui Daniel Bîrligea (26 de ani).
Între timp, Bîrligea a fost împrumutat la Frosinone, pentru 1.5 milioane de euro, iar Garita a devenit opțiunea de titular pentru postul de vârf la FCSB. Însă, recent i s-a alăturat lotului și Denis Drăguș, care atunci când va fi apt din punct de vedere fizic îi va crea concurență camerunezului trecut și pe la FC Argeș.
În altă ordine de idei, Arnold Garita a bifat deja patru partide oficiale în roș-albastru, fără să înscrie sau să paseze decisiv. Pe de altă parte, a fost protagonist într-un mic scandal cu Vali Crețu, care aproape că a dus la îndepărtarea de la echipă a acestuia din urmă.
Având în vedere contextul dat, fanii au dorit să afle o opinie din partea lui Garita cu privire la condițiile pe care le-a găsit la clubul finanțat de Gigi Becali.
Spre suprinderea unora, Garita a mărturisit că FCSB este unul dintre cele mai profesioniste cluburi cărora le-a trecut pragul și l-a comparat cu PSG, Marseille sau Lille:
„Salutare, fraților! Fraților, primesc o mulțime de mesaje de la suporteri care mă întreabă ce părere am și cum stau lucrurile aici. Fraților, să vă spun sincer, din punct de vedere al condițiilor și al aparaturii de recuperare de care dispun, este ceva uimitor. Cred că nici măcar în Ligue 1, cu excepția marilor cluburi, nu au asemenea condiții de recuperare, fraților.
FCSB are tot ce-i trebuie. Este un club foarte, foarte bine structurat, un club mare care-și dorește performanță. Asta e sigur! Avem crioterapie – adică o cabină specială care trimite un aer extrem de rece, la -180°C, -150°C sau -170°C. Sincer, majoritatea cluburilor din Franța sunt sigur că nu au așa ceva disponibil. În afară de PSG, Marseille, Lille, cred că doar câteva cluburi din Franța au crioterapie proprie. Și nici de alea nu sunt sigur!
Iar noi o avem chiar în cadrul clubului, chiar lângă vestiar! Când ești obosit sau când mai mulți jucători au nevoie de recuperare, folosim asta. Iar reîncărcarea gazului pentru aparatul de crioterapie costă extrem de mult, dar noi îl avem la dispoziție direct în bază. De asemenea, avem oxigenare hiperbară – adică intri într-o cameră unde oxigenul pe care îl respiri nu mai este la concentrația obișnuită, ci este pur în proporție de 90-95%, tocmai pentru a accelera recuperarea”, a punctat Arnold Garita, în timpul unui videoclip pe care l-a încărcat pe pagina sa de TikTok.
Garita a continuat cu laudele și i-a asigurat pe fani că șefii clubului fac tot ce depinde de ei pentru a le pune la dispoziție fotbaliștilor cele mai bune condiții:
„Fraților, sunt sigur că în Franța majoritatea cluburilor din Ligue 1 nu au așa ceva în cadrul propriei baze. Majoritatea cluburilor, când vor să facă asta, apelează la firme private din exterior, comerciale, care oferă aceste servicii jucătorilor. Dar noi le avem chiar aici, în cadrul clubului!
Fraților, e impresionant! Pentru mine, să văd un asemenea club… sincer, am fost șocat! Am rămas mască! Pentru că am trecut prin multe țări și nu am văzut genul acesta de echipamente puse la dispoziția jucătorilor direct în cadrul bazei clubului. Așa că, sincer, jos pălăria! FCSB e un club foarte, foarte puternic. Foarte, foarte”, a adăugat Garita.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Arnold Garita are o cotă de piață de 700 de mii de euro.