Farul – Petrolul Live Text Online, de la 21:00, în etapa a 11-a din Superliga. Ploieștenii au șansa să urce pe podium! Echipele probabile

Farul - Petrolul Live Text / Sport Pictures

Partida Farul – Petrolul, care contează pentru etapa a 11-a din Superliga, este programată astăzi, de la ora 21:00.

Meciul va putea fi urmărit în format live text pe prosport.ro.

Farul – Petrolul Live Text Online

Farul vine după o înfrângere categorică în fața lui Dinamo, 0-4, în ultima etapă de Superliga. În prezent, constănțenii se află pe locul 9 în campionat, cu 14 puncte obținute.

De cealaltă parte, Petrolul a învins-o pe Csikszereda, 2-0, în cea mai recentă partidă de campionat. „Lupii galbeni” se află pe locul 4, cu 19 puncte, și cu o victorie astăzi ar urca, cel puțin provizoriu, pe locul 2.

„Nu-mi plac săptămânile în care doar ne antrenăm, fără să avem competiție, așa încât sunt bucuros că ne întoarcem la meciurile oficiale. Am revenit, după această pauză, cu multă energie, am muncit foarte bine în această perioadă și, cel mai important lucru, suntem conștienți de faptul că rezultatele de până acum nu înseamnă nimic pentru viitor!

Așa că trebuie să rămânem pe drumul drumul nostru, să avem aveeași atitudine ca și până acum, să ne păstrăm caracterul, identitatea și să fim echipa care se luptă pentru victorie de la primul și până la ultimul minut al partidei.

Știm că va fi un meci foarte dificil. Le lipsește Alibec, un jucător foarte important pentru ei, dar oricum ar fi vor juca în 11, nu în 10! Vom întâlni o echipă foarte bună, cu mulți jucători tineri de mare calitate, și chiar vreau să-i felicit pe cei de la Farul pentru munca pe care o depun.

Nu s-au temut să folosească fotbaliști tineri, iar acesta nu poate fi decât un lucru benefic pentru fotbalul românesc. Am înțeles că de la revenirea în primul eșalon, Petrolul nu a câștigat niciun punct la Ovidiu. Desigur, asta contează mai puțin, dar este important ca jucătorii să știe că au posibilitatea să schimbe această istorie. Și o pot face acum, nu mâine sau poimâine!”, a spus Ricardo Sousa, antrenorul Petrolului, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Farul.

Echipele probabile

Farul (3-4-3): R. Munteanu – Bouzamoucha, Aberdin, Dican – Cr. Sima, Njike, Ahlinvi, Țicu – Goncear, Kitala, Radaslavescu
Rezerve: Buzbuchi, I. Cercel, Larie, D. Maftei, Sylvestre, Vînă, N. Popescu, R. Tănasă, Mărincean
Absent: Alibec (suspendat)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Petrolul (4-4-2): Zima – Țuțu, P. Papp, Malula, A. Dumitrescu – Hanca, Lucho Vega, Bran Flores, Rodrigo Martins – Nlundulu, Leo Teixeira
Rezerve: Șt. Georgescu, Căpușă, Zaian, M. Costache, Huseynov, M. Ioniță, Ludewig, Israel Dele, D. Paraschiv, Leescu
Absent: Jerdea (accidentat)
Antrenor: Ricardo Sousa

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]