„Ai simțit ceva special că te-ai întors la Cluj?”. Dan Nistor n-a uitat prin ce a trecut la CFR: cum le-a dat peste nas ardelenilor

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Derby-ul etapei a cincea din Liga 1 Betano a fost CFR – Dinamo. Încheiat cu scorul de 3-1, meciul din Gruia a avut o desfășurare interesantă de evenimente și o însemnătate aparte pentru Dan Nistor, căpitanul „câinilor”. Mijlocașul s-a întors în Gruia după ce a plecat pe ușa din dos în Ardeal și nu a rămas dator pentru tratamentul la care a fost supus în mandatul lui Dan Petrescu.

Dinamo a pierdut cu 3-1 după ce a condus cu 1-0 în fața campioanei, iar Nistor a fost din nou supărat la final de meci. Mijlocașul a vorbit și despre revenirea în Gruia, după scurta perioadă petrecută la Cluj încheiată cu revenirea la Dinamo, și a spus că nu a simțit nimic special. Pentru Nistor, partida cu CFR a fost un meci obișnuit.

„A fost același meci că la Mediaș, doar că acolo am fost conduși, iar în seara asta am condus. Nu a fost deloc un meci special pentru mine, sincer vă spun. Am fost oaspete și atât. Nu am simțit nimic. Fanii sunt cei mai buni din România, din păcate nu am reușit să ne ridicăm la nivelul lor (n.r. – ai lui Dinamo), a spus Nistor după meci.

În ceea ce privește partida din Gruia și evoluția echipei lui Bratu, Nistor a spus: „Când greșim, greșim toți. Când câștigăm, câștigăm toți. Asta e, mergem mai departe. Am devenit prea relaxați, nu știu care e cauza. Vom analiză aceste lucruri, sper să nu mai greșim. Trebuie că tinerii să crească pe lângă noi și să ajungă sus”.

Dinamo a condus în Gruia cu 1-0, după golul lui Mihai Popescu, iar campioana a revenit prin dubla lui Țucudean și reușita lui Omrani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…