E GATA cu Erling Haaland la City! Au început negocierile cu gigantul din Spania

Florentin Dincă
Erling Haaland vrea sa plece de la City si sa semneze cu Barcelona. Foto: Mediafax Foto

Erling Haaland (26 de ani), atacantul lui Manchester City, este gata să plece de la fosta campioană din Premier League și și-a ales deja viitoarea destinație a carierei.

Vârful nordic poartă deja negocieri cu Barcelona, gigantul din La Liga, în condițiile în care actualul său club riscă retrogradarea, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare.

Anunț bombă din Spania! Erling Haaland vrea să plece de la City și să semneze cu Barcelona

Erling Haaland este decis să plece în vara viitoare de pe gruparea de pe „Etihad” și să-și continue cariera în Spania. Internaționalul norvegian și-a mandatat deja agenții să negocieze cu Barcelona, campioana en-titre din La Liga, scriu jurnaliștii iberici de la El Nacional.

Totul vine în contextul în care „cetățenii” riscă sancțiuni severe, inclusiv riscă retrogradarea în liga secundă britanică, după ce au fost găsiți vinovați de 115 de încălcări ale regulilor financiare din Premier League.

Dorit și de Real Madrid, Haaland consideră că locul în avanposturi este ocupat pe Bernabeu de Kylian Mbappe și astfel nu ar avea asigurat postul de titular, în timp ce la trupa catalană poziția în atac a rămas vacantă, după plecarea lui Robert Lewandowski.

Atacantul nordic mai este legat contractual de Manchester City până în 2034 și beneficiază de o clauză de reziliere în valoare de 170.000.000 de euro.

Erling Haaland a intrat în istoria lui Manchester City după eșecul cu PSG din UCL, scor 2-4, duel în care a marcat o dublă și a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului englez în Champions League, cu 38 de reușite, depășindu-l astfel pe Kun Aguero.

  • Erling Haaland are 207 meciuri, 172 de goluri și 30 de pase decisive în tricoul lui Manchester City
  • 220.000.000 de euro este cota de piață a lui Erling Haaland, conform portalului de specialitate Transfermarkt.

Foto: Mediafax Foto

Reacția Ligii Engleze de fotbal

La finalul lunii trecute, clubul Manchester City a fost anunțat oficial că a fost găsit vinovat pentru încălcări grave ale reglementărilor financiare din campionatul englez între anii 2009 și 2018.

„S-a constatat că scopul acestor scheme a fost acela de a umfla artificial veniturile clubului și de a-i reduce costurile cu peste 900 de milioane de lire sterline în perioada vizată, pentru a crea aparența că respectă regulile financiare.

Consecința acestui fapt, potrivit Comisiei, a fost că clubul a depus situații financiare care conțineau informații denaturate și a ascuns situația reală a finanțelor sale atât față de auditori, cât și față de autoritățile de reglementare din fotbal.

Comisia a concluzionat că prin comportamentul său, clubul a intenționat în mod clar să eludeze regulamentele”, se arată în comunicatul emis de Liga Engleză.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]