Suporterii îi cer demisia lui Mircea Lucescu după ce Dinamo Kiev a pierdut primul loc în Ucraina! Bannerul afișat de fani în timpul meciului cu Zoria Luhansk: „Un bilet spre București”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu nu mai este dorit de suporterii lui Dinamo Kiev, care i-au transmis, prin intermediul unui banner, să plece acasă, la București.

Dinamo Kiev a obținut doar un rezultat de egalitate în compania formației Zoria Luhansk, 1-1, rezultat care trimite echipa din capitala Ucrainei pe poziția a doua a clasamentului, la două puncte în spatele marii rivale Șahtior Donețk.Cele două echipe erau la egalitate înaintea startului acestei runde.

Suporterii nu au suportat acest pas greșit, astfel că i-au cerut demisia lui Mircea Lucescu încă înainte de a auzi fluierul de final. Aceștia l-au contestat pe tehnicianul român încă de la instalare deoarece a petrecut multe sezoane pe banca rivalilor de la Șahtior Donețk.

Bannerul afișat de suporterii lui Dinamo Kiev pentru Mircea Lucescu

Dinamo Kiev a pășit greșit pe propriul teren, astfel că suporterii i-au cerut lui Mircea Lucescu să demisioneze și să plece acasă, la București. Formația din capitala Ucrainei a obținut doar un rezultat de egalitate în fața Zoriei Luhansk, formație de pe poziția a patra a campionatului.

Acest rezultat i-a permis lui Șahtior Donețk să rupă ritmul în ierarhie, „minerii” fiind acum pe prima poziție, la două puncte în fața lui Dinamo Kiev.

În timpul jocului, când tabela indica deja 1-1, suporterii echipei lui Mircea Lucescu au afișat un banner care nu lasă loc de prea multe interpretări. „Un gol, un punct, un bilet la Bucureşti”, a fost mesajul fanilor, conform site-ului sector.depo.ua.

Bannerul a apărut în tribune imediat după golul egalizator al oaspeților din minutul 49, semnat de Sayyadmanesh. Dinamo Kiev reușise să deschidă scorul cu un minut înainte de finalul primei reprize, prin Buialski.

Suporterii lui Dinamo Kiev l-au contestat pe Mircea Lucescu încă din ziua instalării lui, din cauza faptului că românul a pregătit-o în trecut pe marea rivală Șahtior Donețk, alături de care a dominat timp de ani de zile campionatul Ucrainei.

Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea momentului despre Piedone! Ce s-a întâmplat în închisoare, la scurt timp după ce a fost încarcerat
Vestea momentului despre Piedone! Ce s-a întâmplat în închisoare, la scurt timp după ce a fost încarcerat
Rusia a preluat controlul asupra uzinei Azovstal. Ce s-ar fi întâmplat cu comandantul regimentului Azov, care nu voia să se predea
Rusia a preluat controlul asupra uzinei Azovstal. Ce s-ar fi întâmplat cu comandantul regimentului Azov, care nu voia să se…
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar ofiţerii refuză să-i execute ordinele pentru atacuri nucleare
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar…
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Dovada supremă de iubire. Deşi rudele nu o vor, Gabi Bădălău a dus-o cu „forţa” pe Bianca Drăguşanu în sânul familiei
Dovada supremă de iubire. Deşi rudele nu o vor, Gabi Bădălău a dus-o cu „forţa” pe Bianca Drăguşanu în sânul…
Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!
Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!
EXCLUSIV | Bomba anului 2022 în showbiz! Bianca Drăgușanu s-a împăcat cu EL
EXCLUSIV | Bomba anului 2022 în showbiz! Bianca Drăgușanu s-a împăcat cu EL
Informație de ultimă oră! Ce s-a întâmplat cu Meghan Markle. ESTE ȘOC TOTAL
Informație de ultimă oră! Ce s-a întâmplat cu Meghan Markle. ESTE ȘOC TOTAL
Anunţul momentului vine din Rusia! Vladimir Putin a luat o decizie radicală
Anunţul momentului vine din Rusia! Vladimir Putin a luat o decizie radicală
Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații
Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali
Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali
BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată
BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată
Pedofil filmat în Oradea, în timp ce molestează o fetiţă. Unde l-au prins poliţiştii VIDEO
Pedofil filmat în Oradea, în timp ce molestează o fetiţă. Unde l-au prins poliţiştii VIDEO
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”
Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea