E oficial: Ștefan Radu rămâne pe „Olimpico”! Lazio a făcut anunțul mult așteptat de fani | FOTO

E oficial: Ștefan Radu rămâne pe „Olimpico”! Lazio a făcut anunțul mult așteptat de fani | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lazio a anunțat oficializarea unei noi înțelegeri cu veteranul Ștefan Radu, care va rămâne cel puțin până în vara lui 2022 pe „Olimpico”. Gruparea italiană a fost la un pas să îl piardă înaintea începerii acestui sezon, când a fost dorit de Inter Milano.

Ștefan Radu, în vârstă de 34 de ani, a bătut palma cu Lazio pentru un nou contract, care va expira la finalul sezonului 2021-2022. Fundașul român a fost la un pas să plece de la clubul pe care îl reprezintă din 2008 la marea rivală Inter Milano, dar șefii clubului din capitala Italiei au insistat și au reușit în cele din urmă să își păstreze legenda.

Ștefan Radu este jucătorul cu cele mai multe apariții din istorie în tricoul lui Lazio, 412 în toate competițiile.

Ștefan Radu a semnat prelungirea cu Lazio și rămâne pe „Olimpico”!

Fundașul român s-a înțeles cu oficialii lui Lazio încă de la mijlocul acestei veri, dar clubul a ales să facă abia acum cunoscută înțelegerea conform căreia Ștefan Radu va rămâne pe Olimpico. Clubul din capitala Italiei a făcut anunțul prelungirii contractului cu fostul dinamovist prin intermediul site-ului oficial și a rețelelor de socializare.

„Ștefan Radu a semnat un contract pentru încă un sezon cu Lazio”, se arată în comunicatul remis de conducerea grupării pe marginea acestui subiect.

Până în prezent, Ștefan Radu a jucat pentru numai două echipe de club la nivel de seniori. Fundașul a fost inițial împrumutat de Dinamo lui Lazio în 2008, apoi a fost cedat definitiv clubului din capitala Italiei, unde a scris istorie.

Conform presei din „Cizmă”, românul ar fi acceptat o reducere salarială considerabilă pentru a-și putea continua aventura în tricoul bleu.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…